Sistemul prin care se calculează salariul minim ar putea fi schimbat. Specialiștii sunt îngrijorați

134

Sistemul pe baza căruia se calculează salariul minim ar putea fi schimbat în funcţie de câtă şcoală are fiecare angajat. Cel puţin asta prevede o iniţiativă legislativă depusă recent în Parlament de 38 de deputaţi de la toate partidele politice.

Iniţiatorii propun ca salariul minim pentru cei cu liceu să fie de 1,2 ori mai mare decât pentru necalificaţi, de exemplu. Şi de aproape 3 ori mai mare pentru cei cu doctorat, indiferent de experienţa lor.

Măsura vizează în special mediul privat care va avea astfel grila de salarizare decisă politic. Dacă o asemenea lege intră în vigoare va fi un dezastru pentru firme, spun consultanţii şi antreprenorii.

Iniţiativa depusă recent la Parlament are doar 5 articole. Lefurile din mediul privat s-au plafonat în jurul salariului minim, scriu iniţiatorii, care au pus pe hârtie nişte coeficienţi – 11 la număr. Aceştia s-ar înmulţi cu salariul minim în funcţie de studiile fiecărui angajat, fie el la stat sau la privat.

sursa – stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.