În drum spre mare cu copilul în… portbagaj

716

Toate drumurile duc spre mare, iar poliţiştii nu vor să rateze cele mai tari petreceri. Au apărut astăzi în calea turiştilor, pe Autostrada Soarelui. Zeci de agenţi de la Rutieră, dar şi mascaţi au primit misiuni speciale.

Şoferii sunt vânaţi cu radarul, verificaţi cu teste antidrog şi controlaţi chiar şi în portbagaj. Au fost surprinşi să descopere un transport cu totul special. Unul dintre şoferi ţinea un copil în portbagaj.

Copilul nu pare să aibă mai mult de 10 ani. Călătorea în portbagaj din plăcere, este argumentul adulţilor. Deşi în maşină pare că mai sunt locuri libere, mama spune că a cedat în faţa rugăminţilor fiului ei. În ciuda pericolului. La un impact, băiatul ar fi putut fi rănit.

Familia a fost amendată cu aproape 900 de lei, pentru că pasagerul a fost transportat neregulamentar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.