Și-a smuls perfuziile și s-a aruncat de la etaj! Scene șocante la un spital din România

471

Pacientul de 50 de ani și-a smuls perfuziile și apoi s-a aruncat de la etajul al doilea al Spitalului Clinic de Urgență din Craiova. La fața locului intervin mai multe echipaje de Ambulanță, iar medicii îl resuscitează acum pe bărbat.

Polițiștii din Craiova au fost alertați, după ce un pacient s-a aruncat de la etajul al doilea al spitalului din Craiova, unde era internat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a precizat că bărbatul are 50 de ani și este din localitatea Ciupercenii Vechi, informează Mediafax.

Potrivit sursei citate, bărbatul era internat de luni la secţia de Gastroenterologie a Spitalului Clinic de Urgenţă nr. 1 din Craiova, având hemoragie digestivă. Omul suferise un episod de sevraj la alcool.

„Cu puţin timp în urmă, şi-a smuls perfuziile de la mâna şi s-a aruncat pe fereastră. A fost surprins de un medic care a încercat să îl oprească, dar bărbatul a reuşit să se arunce pe fereastră. A sosit de urgenţă o echipă care i-a acordat tratamentul necesar. După ce rezultatele investigaţiilor vor fi clare, se va decide planul de tratament. În orice caz, pacientul va rămâne internat la Terapie Intensivă, fiind într-o stare extrem de gravă„, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă din Craiova, Cristina Geormăneanu, conform sursei citate.

sursa – libertatea.ro
sursă foto: gds.ro

LĂSAȚI UN MESAJ