17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Șef de Poliție, prins beat la volan, pensionat brusc

Şeful Poliţiei Câmpia Turzii care a fost prins, în 9 ianuarie, băut la volan s-a pensionat la 51 de ani. Dorel Florian Fodorean a refuzat să sufle în etilotest „din motive medicale”, dar analizele de sânge au arătat că avea o concentrație de 0,8 mg/l alcool pur în sânge.

Fostul șef de poliție va primi o pensie specială, potrivit reglementărilor în vigoare.

„Şeful Poliţiei Câmpia Turzii, Dorel Florian Fodorean, este pensionar începând cu data de 15 ianuarie, şi-a depus actele de pensionare după ce a fost prins băut la volan şi i s-a suspendat permisul de conducere. Dosarul său penal este, încă, în lucru, iar când se va întoarce de la procuror, se va lua măsura sancţionării contravenţionale. Oricum, după incident, urma să fie schimbat din funcţie, deoarece, prin gestul său, a adus atingere uniformei de poliţist şi a afectat imaginea Poliţiei”, au spus surse din poliție, citate de Mediafax.

Fodorean a fost oprit pe 9 ianuarie în trafic, dar a refuzat să sufle în etilotest „din motive medicale”. Ulterior, rezultatele analizelor de laborator au indicat o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, sub limita prevăzută de Codul Penal ca fiind infracţiune.

Fodorean are 51 de ani şi este în poliție din anul 1990. A fost numit șef al Poliţiei municipiului Câmpia Turzii în 2017.

Sursa: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :