17.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Se întamplă mâine. O bancă cunoscută își încetează operațiunile din România

Una dintre cele mai cunoscute bănci comerciale din țara noastră este la final de drum. Sfârșitul anului 2018 a însemnat, pentru această bancă, și încheierea operațiunilor.

Astfel, începând de joi, 3 ianuarie, clienții Bancpost vor fi clienți ai Băncii Transilvania, în urma fuziunii celor două instituții de credit.

Bancpost și Banca Transilvania devin aceeași bancă la finalul anului 2018, așa încât din 3 ianuarie 2019 te așteptăm la BT cu Oferte de Bun Venit!„, este mesajul care apare pe pagina de internet a Bancpost.

„Programul BT şi Bancpost, în contextul fuziunii şi al sărbătorilor, are în vedere generarea unui disconfort cât mai mic pentru clienţii celor două bănci, în ciuda activităţilor intense legate de integrare. Pentru o parte din echipa BT, perioada de la finalul anului şi începutul lui 2019 va însemna implicarea directă – în Cluj-Napoca şi în Bucureşti – în realizarea fuziunii, care va avea loc în 31 decembrie a.c. BT va face publice rezultatele finalizării fuziunii în 3 ianuarie 2019, de când activitatea integrată a celor două bănci va continua sub un singur brand, Banca Transilvania”, se precizează într-un comunicat de presă.

În ceea ce priveşte clienţii Bancpost, aceştia au facilitatea de a folosi cardurile de debit Bancpost inclusiv la bancomatele BT având aceleaşi comisioane la ridicarea de numerar pe care le au la ATM-urile Bancpost

Integrarea Bancpost în Banca Transilvania a fost începuta în aprilie anul trecut. Pe lângă Bancpost, Banca Transilvania a achiziţionat de la Eurobank Group, în aprilie 2018, companiile ERB Leasing şi ERB Retail Services, derulând şi în cazul acestora programe de integrare.

Sursa: m.dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :