Scăpăm de maladia care a ucis mai mulți copii, în Timiș! Ce spun medicii

255

La Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara nu mai este internat niciun pacient bolnav de rujeolă.

Purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, doctoral Virgul Musta, spune că mai apar cazuri izolate şi consideră că, la nivelul judeţului Timiş, epidemia de rujeolă este spre sfârşit.

“Nu mai avem pacienţi internaţi, mai vin cazuri izolate, unul – două pe săptămână, dar numărul mare de cazuri pe care le-am avut internate în timpul epidemiei a scăzut şi, practic, nu mai sunt aceşti pacienţi. Sper că s-a încheiat epidemia, eu nu am date epidemiologice, am doar pacienţii care se prezintă la noi în spital. Nu ştiu dacă la medicii de familie mai apar cazuri de rujeolă, poate necomplicate, poate care nu sunt internate la noi în clinică. Din punctul meu de vedere, este spre sfârşit”, a precizat doctorul Virgil Musta.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” mai precizează că epidemia de rujeolă s-a epuizat nu doar prin vaccinare. “În primul rând, s-au imunizat prin boală cei care nu au fost imunizaţi, pentru că nu au fost vaccinaţi. În al doilea rând, prin vaccinare, cei care nu au făcut boala şi care nu fuseseră imunizaţi”, a mai spus Virgil Musta.

La nivelul județului Timiș se desfășoară, în prezent, o campanie de vaccinare împotriva rujeolei, în special în localitățile cu o pondere mai mare a comunității de romi, unde imunizarea este aproape inexistentă.

De la începutul epidemiei, din septembrie 2016, în Timiş s-au înregistrat1.500 de cazuri de îmbolnăvire, iar opt persoane şi-au pierdut viaţa.

sursă: radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.