Să nu devenim, toți, idioții lui Robu!

1168

Se spune despre un oraș că este suma istoriilor sale. Un oraș poate fi iubit, lăsat de izbeliște sau chiar disprețuit de locuitorii săi. Vezi asta atunci când poposești, îndeobște ca turist, într-unul din orașele lumii, și nu-ți trebuie prea mult timp să te dumirești ce hram poartă așezarea și – deopotrivă – locuitorii acesteia. Sunt orașe ,,grădină”, orașe sofisticate, orașe încărcate de istorie și orașe fanate, la propriu. Orașe în care ai vrea să locuiești din prima, altele unde ai vrea să poposești pentru o vreme și orașe din care ai vrea să dispari încă din secunda în care ai pășit în mijlocul lor.
Secretul tuturor orașelor ,,bune” pentru ideea de locuire decentă stă, înainte de toate, în măiestria cu care liderii acestora știu să le facă prietenoase și afabile (cum scria o dată Italo Calvino) cu cei care le locuiesc. Și aici nu e vorba, exclusiv, de câte poduri, pasaje, ca să nu mai vorbim de stadioane, spitale, săli de sport, reușesc să ridice edilii acestor așezări în beneficiul miilor, sutelor de mii sau al milioanelor de locuitori ai City-urilor respective. Firește, că toate aceste realizări edilitare sunt importante pentru bucuria locuirii urbane, dar o așezare fără suflet și fără demnitatea conversației respectuoase între diriguitorii (vremelnici) ai acesteia și oamenii ei este un non-sens, o caricatură fadă a unor suflete moarte.
În fond, ca să revenim la titlul acestui articol, Timișoara primarului comunist Moț, de acum patru decenii, era un oraș curat, aerisit și absolut decent în termeni de bună locuire, de care timișorenii mai în vârstă își aduc aminte cu destulă nostalgie, și asta fără ca respectivii să fi fost comuniști sadea. Referința mea are în vedere, firește, ordinea și spiritul de curățenie care caracteriza capitala Banatului până către finele anilor ’70, fără a cauționa, în vreun fel, patina construcțiilor realist-socialiste, ridicate pe ,,cadavrele” caselor vechi și rafinate ale burgheziei timișorene, cea care a construit, în esență, acest oraș central-european cu care ne mândrim, astăzi.
O comunitate devine vie, caldă și fermecătoare numai atunci când toată suflarea respiră la unison și nicidecum atunci când, unii, a se citi, un oarecare primar, cu pretenții de ayatolah împăunat cu plete feciorelnice, are ferma convingere că le știe pe toate.
Știe să facă poduri, pasaje, stadioane, săli polivalente ( ultimele două, doar în biata-i imaginație răvășită!) și echipe de fotbal care rușinează un oraș întreg prin înfrângerile aiuritoare pe care le încasează periodic. Și, mai ales, împărăția sa, primus inter pares al urbei, știe pe de rost manualul bunelor maniere de mahala fanată atunci când sloboade nestingherit epitete de felul ,,idioți, penibili, neisprăviți” jurnaliștilor locali, înainte de toate, dar, vai lui, și tuturor celor care nu-i înțeleg vasta-i operă de transformare a Timișoarei într-un New-York chiar mai spălat și mai răsărit decât Parisul Americii !
Cândva, un prieten mai în vârstă, îmi relata felul în care li se adresa vajnicul prim-secretar de tristă amintire al Timișului, de acum vreo 30 de ani, celebrissimul Ilie Matei, unor ofițeri ai Armatei Române, convocați de brutalul și paranoicul lider comunist pentru a-i determina pe acestia să ducă la capăt muncile agricole din județ. La reacțiile de bun-simț ale câtorva tineri ofițeri mai educați și mai curajoși ai umilitei armate naționale din acele oribile vremuri – care au încercat să-l facă să înțeleagă pe Ilie Matei că armata nu poate să stea toată toamna pe câmp pentru a culege racolta – reacția brutei comuniste nu s-a lăsat așteptată!
Insul le-a urlat de-a dreptul în față spunând, redau textual relatarea amicului menționat, care, tânăr ofițer pe atunci, se afla la întrunire : ,,Băi boilor, măi tâmpiților, voi sunteți aici să ascultați ce vă spun EU, adică partidul, care v-a facut ce sunteți, pe toți, nu ca să va ascult EU părerile voastre de neisprăviți!”
Un arc peste timp din care fiecare ar trebui să înțeleagă cum să se comporte într-o demnitate publică, mai ales, aici, la Timișoara, unde zeci de tineri ,,au murit pentru a fi liberi” și alte sute de oameni curajoși au fost schilodiți pentru vecie, acum 27 de ani.
Acei oameni minunați s-au jertfit și pentru a nu se mai repeta vreodată, în condiții de libertate a cuvântului și de democrație, astfel de derapaje rușinoase ale discursului public, de azi și de mâine.

3 COMENTARII

  1. da domnule ziarist orasul primarului comunist mot era mai curat deoarece nu era poluat cu venituri ca in zilele noastre.nu oricine intra in timisoara in vremurile comuniste.asta trebuie sa le explicati tineretului de azi.intrau in timisoara doar scarnaviile comuniste si primeau ”locuinta” pe bulevardul tziganilor de azi[ c.d.loga].

  2. „ordinea și spiritul de curățenie care caracteriza capitala Banatului până către finele anilor ’70”

    Povestile astea de genul „Ehee, inainte era mai bine, mai civilizat, mai curat, mai uscat s.a.m.d.” le spun locuitorii fiecarui oras din Romania (si nu numai), le-am auzit si in alte parti si le spun mai ales persoanele trecute de 40 de ani care, nemultunite de propriile neimpliniri, cauta „vinovati”. D-le Marcu, sunteti timisorean, nascut aici? Dati-mi voie sa va informeza ca nici inainte de anii ’70 orasul asta nu era mai curat, mai uscat etc.. Este adevarat, industializarea fortata la care a procedat Ceausescu a dus la mase de oameni care s-au mutat de la sate la orase. Asta a avut un anumit impact: „oraseni” mai putin educati, mai putin politicosi, dar asta a fost un fenomen generalizat in toata Romania. Inainte de industrializarea fortata si migratia sat-oras, Timisoara nu era nici pe departe vreo perla a civilizatiei intre orasele Romanesti – sa nu uitam un lucru: clasele sociale superioare sunt cele care ridica nivelul de civilizatie ale unei localitati. Si la capitolul asta, spre deosebire de Vechiul Regat al Romaniei (mari mosieri, marea burghezie), Ardealul si Banatul, provincii de la periferia imperiului habsburgic, nu prea aveau cu ce se mandri, dimpotriva – clasele superioare din fostul imperiu nu prea ii includeau pe romani, pe atunci romanii erau o natiune marginalizata prin lege („natiune tolerata”) de catre Budapesta.
    Da, Robu este un manager cel putin discutabil (si avem la indemana votul ca sa-l schimbam), dar am vazut cu totii ca se poate si mai rau: Ciuhandu, timisorean in toata regula, nascut, crescut si scolit in Timisoara. Poate ca ar fi cazul sa schimbam numele bulevardului C.D.Loga in bulevardul Gh. Ciuhandu, pentru ca „opera” lui Ciuhandu sa ramana in memorie.

    • D-le Popa, spuneti ca „Timisoara nu era nici pe departe vreo perla a civilizatiei intre orasele romanesti”. De ce bunica sotiei mele cand vedea pe cineva scuipand pe strada exclama:Craiova! De ce nepotii mei veniti in vizita din Oltenia la Timisoara, prin 1970, coborand din tramvai m-au intrebat” de ce vorbesc oamenii asa de incet in tramvai”?!?!?!!!

LĂSAȚI UN MESAJ