,,Româniile” noastre de 1 Decembrie. Rețeta simplă a ,,salvării” unei națiuni

225

Astăzi este 1 Decembrie. Firește, fiind Ziua Națională a României s-ar spune că națiunea ar trebui să îmbrace, fie și în manieră simbolică, straie de sărbătoare.

Dar ce ar trebui să sărbătorim, cu adevărat, astăzi? Pentru că, lăsându-i deoparte pe eroii autentici ai acestei națiuni, pe care istoria îi amintește cu emoție și respect, anume pe ,,făcătorii” Unirii din 1918, mă tem că, noi, cei de azi, nu avem prea multe, la drept vorbind, de celebrat. Cu un an înaintea împlinirii unui veac de la momentul 1918, societatea românească nu dă mai deloc semne că ar fi vrednică de clipa de grație petrecută atunci.

Suntem, astăzi, cu câteva excepții notabile, mai puțin ,,uniți în cuget și-n simțire” ca oricând în istoria noastră modernă, oricum scurtă ca și construcție în timp. Ca români ,,recenți”, ne comportăm frecvent de o manieră grobiană între zidurile propriei ,,cetăți” nesocotind, deopotrivă,  legi, norme de comportament civilizat, cutume istorice, aspirații înalte, în fond tocmai setul de valori în care au crezut oameni precum Maniu, Brătianu, Sever Bocu, Iuliu Hossu și alții ca ei, atunci, la 1 Decembrie 1918.

Aflăm, pe de altă parte, aproape zilnic, de la Patrioții actuali că, indiferent cum evoluează lucrurile în ,,țărișoară”, trebuie să o iubim necondiționat și fără prea multe vorbe. Doar că patriotismul și naționalismul curat ( pentru că există și așa ceva, chiar și după un secol 20 înfiorător prin excesele sale sângeroase!) nu presupun, în opinia mea, nicidecum tăcere de mormânt, mai ales atunci când națiunea își pierde sau este pe cale să-și piardă busola. La urma urmelor, să-ți iubești țara nu te îndatorează, ca politician ori ca lider al ei în felurite dregătorii de stat, să vorbești la nesfârșit și fără măsură despre istoria ei glorioasă.
Să trăncănești non-stop și fără justă măsură despre alde Ștefan, Mihai, Mircea, Vlad si pentru unii, nu puțini români, chiar și despre ,,bunul român” Ceaușescu. O fi istoria importantă pentru moralul și idealurile unei națiuni, dar infinit mai importante sunt realizările și valorile actuale și de viitor ale acesteia. O națiune modernă nu poate fi închegată și împăcată cu ea însăși vorbind de dimineața până în crucea nopții – prin ,,vocea patriotului naționale”– de virtuțile trecutului glorios și, mă înțelegi, nemuritor, Mon Cher !
Din păcate, lucrurile sunt mult mai simple în esența lor și ele arată, realmente dramatic, pentru națiunea noastră, în clipa de față.
La aproape o sută de ani de la Marea Unire, România actuală pare mai divizată ca oricând, iar cifrele din statistici ar trebui să ne înspăimânte, la propriu ! Provinciile istorice nu sunt legate între ele nici de autostrăzi, nici de liniile de cale ferată care arată și funcționează ca după un război nimicitor, și nici de vreun alt ideal înalt care să ne redea mândriile și visele pierdute. Trei milioane de români adulți au  părăsit țara în acești ultimi douăzeci de ani, în vreme ce alte câteva zeci de mii se pregătesc să plece și chiar pleacă în fiecare an, alegând ceva simplu, dar atât de important : o viață demnă și supusă valorilor simple ale normalității. Adică exact ceea ce nu poate să ofere încă România de azi oamenilor ei.
Pentru că, ceea ce n-au înțeles nevolnicii președinți si premieri ai acestei țări de după 1990, și nici adunătura lor nesfârșită de curteni politici de joasă speță, este faptul că patriotismul înseamnă, înainte de toate, câteva adevăruri imbatabile !
Cum ar fi, de pildă, să construiești spitale și școli  noi măcar  în marile orașe, să-i plătești pe oameni  în limita unei vieți decente și să-i conferi fiecărui membru al națiunii garanția că nu doar votul lui contează, ci întreaga sa existență, în calitate de cetățean al României.
Până în clipa în care  aceste realizări simple vor deveni realitate, clivajul între ,,România lor” și ,,România noastră” se va păstra intact, ca o rană care ne mistuie, în primul rând, sufletele și abia apoi trupurile noastre de cetățeni ai națiunii numite România!

1 COMENTARIU

  1. Vorbim despre neregulile din Romania in restul zilelor anului. Nu este cazul sa confectionam tocmai de 1 Decembrie un articol trist, „cu cer intunecat si nori de ploaie”, care – inevitabil! – reitereaza „problema autostrazilor”, devenita deja cliseu in „retorica critica neconditionata” (sic!). Avem la dispozitie restul de 364 de zile (365 in anii bisecti) pentru asta. La dezbinarea dintre regiunile istorice, despre care vorbiti, contribuie din plin si lichelele din media locala, nu numai autostrazile care nu fac legaturile. Si, indiferent de ce spun „Patriotii”, patriotismul chiar este neconditionat si nu depinde de prezenta unor lichele gen Dragnea, Tariceanu sau Grindeanu in „fruncea” statului. Stauffenberg, il dispretuia pe Hitler, nu Germania. Era un patriot.
    In contrast, „Banatul Azi” a dedicat articole de-a dreptul ditirambice (jenante) sarbatoririi a 300 de ani de la „faimoasa” eliberare a Banatului de catre E. de Savoya, de sub „jugul de lemn turcesc” si intrarea aceluiasi Banat sub „jugul de fier austriac”. Articolele de pe aici nu au avut nicio umbra care sa ne lumineze (sic!) de ce romanii din acele vremuri vorbeau despre „jugul de lemn turcesc” si despre „jugul de fier austriac”.

LĂSAȚI UN MESAJ