Retim începe curățenia și la Lugoj! Cetățenii primesc pubele pentru colectarea selectivă a deșeurilor

658

Continuă perioada de mobilizare în municipiul Lugoj. Noul operator, Retim Ecologic Service S.A., va începe colectarea deşeurilor menajere în data de 1 mai, iar reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş supraveghează, până atunci, modul în care acesta îşi îndeplineşte sarcinile prevăzute în contract pentru această perioadă.

Pe lângă alte activităţi, pe parcursul perioadei de mobilizare, reprezentanţii operatorului Retim semnează contracte individuale cu cetăţenii, dar şi cu instituţiile publice, societăţile comerciale şi cu asociaţiile de proprietari. De asemenea, sunt distribuite de către operator şi echipamentele necesare pentru o colectare corectă a deşeurilor, punându-se un accent special pe colectarea selectivă. Vor fi distribuite astfel pubele de 240 de litri, pentru colectarea deşeurilor reziduale şi pubele galbene de 240 de litri, pentru colectarea deşeurilor reciclabile.

La semnarea contractelor, cetăţenii vor fi informaţi cu privire la modalitatea în care este necesar să se desfăşoare acest sistem de colectare şi vor primi, totodată, în acest sens, şi un ghid.

Reamintim faptul că în toate celelalte localităţi cuprinse în Zona 0 – Ghizela, noul operator câştigător al licitaţiei organizate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş, Retim Ecologic Serive S.A., a început colectarea deşeurilor menajere încă de la începutul acestui an, din luna ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.