Retim desfășoară ultima campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, pe anul 2018

251

Operatorul de salubrizare Retim Ecologic Service S.A. a început, din această săptămână,
să desfășoare ultima campanie din acest an, de pe Zona 0 – Ghizela, pentru colectarea deșeurilor voluminoase. Locuitorii din municipiul Lugoj și din celelalte douăzeci și două de localități care sunt cuprinse în această zonă vor avea astfel posibilitatea să depună gratuit, în containere speciale puse de la dispoziție de operator, piese vechi de mobilier, covoare, saltele, mochete sau alte obiecte mari de folosință îndelungată.

Cetățenii din orașul Lugoj vor avea la dispoziție încă două săptămâni și jumătate pentru a
preda deșeurile voluminoase. Programul de derulare a acestei campanii este de luni până vineri, între orele 08.00 – 15.00., iar locațiile unde sunt amplasate containerele pot fi găsite atât pe site-ul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș, www.adidtimis.ro , la secțiunea Anunțuri 2018, cât și pe site-ul operatorului, www.retim.ro .

Reprezentanții ADID Timiș le atrag atenția cetățenilor că în cadrul acestei campanii nu se
vor ridica și deșeurile electrice, electronice și electrocasnice, cunoscute și sub denumirea
prescurtată de DEEE-uri. De asemenea, este interzis ca deșeurile voluminoase să fie amestecate cu cele periculoase, existând containere diferite alocate fiecărui tip de deșeu.

Conform contractelor încheiate cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri
Timiș, fiecare operator din cele cinci zone de colectare din județul Timiș are obligația de a
organiza anual patru campanii trimestriale de colectare a deșeurilor voluminoase și a deșeurilor periculoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.