„Ne dezicem total de acțiunile / declarațiile oricărui partid sau formațiune politică” – Mesajul Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană

22

În urma publicării în mediul online de către o formațiune politică din Timișoara a unor
analize realizate în cadrul partidului respectiv privind activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, dorim să facem câteva precizări:

Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană a avut încă de la înființare, o relație
corectă, extrem de solidă, bazată pe respect, cu toate formațiunile politice existente la nivelul municipiului Timișoara, aspect care a stat și la baza protocolului de cooperare încheiat în anul 2014 și reconfirmat în anul 2016, în cadrul întâlnirilor organizate de către Primăria municipiului Timișoara și conform solicitărilor Comisiei Europene. De asemenea, prin acest protocol de colaborare, toate partidele politice semnatare au fost de acord să sprijine activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană și să nu includă asociația în acțiuni cu caracter electoral sau campanii care să atragă capital electoral.

Suntem în continuare, deschiși la orice fel de inițiativă în ceea ce privește opiniile și
propunerile cetățenilor Timișoarei, la orice fel de solicitare privind activitatea asociației, dar ne dezicem total de acțiunile/ declarațiile oricărui partid sau formațiune politică, care nu au decât menirea de a discreta proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană.

Vă mulțumim,
Asociația Timișoara – Capitală Culturală Europeană

LĂSAȚI UN MESAJ