Razie cu autorități locale și polițiști în „favela” reșițeană

473

Un desant al Primăriei și poliției locale a dat deșteptarea joi dimineața, la 5.30, locatarilor din „favela” reșițeană, cartierul Mociur. Acolo, de ani de zile, locuiește o populație fără forme legale, în condiții extrem de improprii. Așa că în această dimineață, la inițiativa Primăriei Reșița, o echipă formată din reprezentanți ai municipalității, respectiv patru angajați ai Direcției de Asistență Socială, 20 de polițiști locali și 12 angajați ai Poliției Municipiului Reșița, au efectuat o razie în zona Mociur, mai exact la blocurile 1 și 2.

Scopul demersului a fost, în primul rând, identificarea persoanelor care locuiesc în aceste imobile dar și o evaluare, la fața locului, a condițiilor de locuire. Ca urmare a acestei acțiuni, susțin cei care au alcătuit echipa mixtă, au fost identificate persoane care locuiau fără documente, persoane care au fost somate să părăsească locuințele pe care le ocupă abuziv.

„În zilele următoare vom centraliza toate datele obținute ca urmare a acestei acțiuni, mai mult, Direcția de Asistență Socială va efectua anchete sociale  amănunțite pentru că am descoperit acolo familii cu probleme grave dar și familii oneste, care muncesc.”, a spus viceprimariul Reșiței, Adrian Dacica.

Primarul Municipiului, Ioan Popa, care a fost prezent la acțiune, a anunțat că va solicita în zilele următoare, din partea instituțiilor de stat abilitate, o expertiză tehnică a imobilelor.

„Aceste clădiri reprezintă un pericol la adresa locatarilor. Sunt scări de bloc fără balustrade, pereții laterali sunt căzuți și înlocuiți cu cartoane, multe locuințe nu sunt ocupate și sunt folosite ca depozit de gunoaie. Nu vreau să amintesc de lipsa curentului electric sau de condițiile în care se trăiește în aceste blocuri. Aștept rezultatul expertizei tehnice și vom lua o decizie cu privire la acest subiect”, a declarat primarul Popa.

De-a lungul anilor, mai multe administrații au încercat să facă ordine acolo, să preia acele blocuri și să le modernizeze dar totul s-a oprit la stadiul de intenție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.