12.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Protest al angajaților Spitalului Județean Timișoara față decizia PNL de schimbare a conducerii unității medicale VIDEO

Zeci de angajați ai Spitalului Județean Timișoara au protestat, timp de aproximativ o oră, joi dimineață, în fața unității sanitare. Oamenii spun că sunt nemulțumiți de schimbarea managerului Marius Craina cu medicul Raul Pătrașcu.

Cei prezenți la protest spun că nu înțeleg de ce Ministerul Sănătății a ales să schimbe un manager performant cu un tânăr de 30 de ani a cărui experiență nu o cunosc. Mai mult, angajații spun că noul manager nu are abilitățile necesare pentru a conduce cea mai mare unitate spitalicească din vestul țării.

Oamenii au decis să trimită la București, la Ministerul Sănătății, o scrisoare deschisă prin care cer revenirea asupra deciziei de schimbare a conducerii unității sanitare.

Mai mult, aceștia sunt deciși să continue protestele. Ei vor ieși în fața sptalului zilnic, cel puțin 3 zile, în speranța că Marius Craina va fi repus pe funcție.

Va amintim că, miercuri, prin decizia PNL, Craina a fost înlocuit cu Pătrașcu. Primul a anunțat că se va întoarce la Maternitatea Bega acolo un activează ca ginecolog. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a...

Citește și :