Prognoza meteo: Ce urmează după răcorirea accentuată

51

Vremea se încălzeşte din nou, iar temperaturile vor fi insuportabile în unele zile. Meteorologii anunţă un alt val de caniculă, dar nu sunt excluse nici vijeliile.

„De la o zi la alta, vom ajunge din nou la temperaturi de 33-34 de grade. Ziua s-a micşorat, dimineţile sunt răcoroase, nu mai vorbim despre nopţi tropicale. Dacă, la miezul zilei, se ating 34 de grade, temperaturile coboară destul de repede. Astfel, o perioadă mică din zi avem valori termice insuportabile”, a spus, într-o intervenţie la Realitatea PLUS, meteorologul Elena Cordoneanu.

„Nu exclud complet vijeliile, dar sunt condiţii pentru puţine ploi. Vor fi ploi de după-amiază cel mai probabil în zona montană. Nu este exclus ca norul să dea şi vilejie. Cu toate acestea, probabilitatea este extrem de mică”, a mai spus Elena Cordoneanu.

Sâmbătă, 21 august, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea se va menţine predominant frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, cu valorile cele mai ridicate în sudul şi vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 8 grade în depresiunile intramontane şi 21 de grade pe litoral. Cerul va fi variabil spre senin, cu înnorări după-amiaza în extremitatea nordică şi la munte, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate în zona montană înaltă. La sfârşitul nopţii, pe suprafeţe mici vor fi condiţii de ceaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.