24.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Președintele Iohannis, primul-ministru Ciucă și ministrul Culturii, pesedistul Romașcanu, boicotează deschiderea oficială a Capitalei Culturale a Europei la Timișoara!

Într-o postare pe Facebook, jurnalista timișoreană Brîndușa Armanca subliniază poziția rușinoasă a celor trei lideri politici de la București în raport cu un eveniment de magnitudinea celui de vineri, care onorează nu doar Timișoara, ci și România, în ansamblu.

Faptul că principalii lideri politici ai țării au refuzat să ia parte la inaugurarea sărbătorii amintite, denotă, indiferent de culoarea politică a celor care conduc orașul, o mostră de mitocănie politică de cea mai joasă speță!

„Mai adaug o absență la deschiderea evenimentelor Timișoara Capitală Culturală Europeană, în afară de premier și președinte (vezi art. de mai jos): ministrul Culturii. Asa reiese din informația obținută de Agerpres.

Nu ne e dor de ministrul PSD care zicea, când era purtător de cuvânt al partidului, că jurnaliștii vor primi o „p…în c…”. Însă simbolic există obligații de reprezentare.

Absențele arată că Bucureștiul scuipă pe Timișoara din motive politice. Ne-am obișnuit, așa a fost mereu. La Veszprem a mers la deschidere președinta Ungariei, ba chiar au fost oaspeți alți șefi de stat.

În România, președintele neamț care era primarul Sibiului Capitală Culturală Europeană, întoarce spatele orașului multicultural Timișoara cu primar german. Politica a devenit o toxină cancerigenă,”  a concluzionat jurnalista Brîndușa Armanca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :