Analize consistente despre starea presei locale apar rar. Lipsesc date din teritoriu și există diferențe de abordare a noțiunii de presă „locală/regională” în era Internetului și a rețelelor sociale. Studiul Starea mass-media în România, realizată de Centrul pentru Jurnalism Independent, pe anii 2019–2020, indică o criză a presei în general, amplificată în prezent și de pandemie. Se arată că lipsa banilor și decredibilizarea presei sunt cele două probleme nerezolvate de mulți ani, cărora li se adaugă instrumentalizarea politică a mass-media, ignorarea eticii profesionale, depopularea redacțiilor, managementul de competență redusă într-o industrie aflată în schimbare, ruptura dintre public și presă.
„Dacă ar fi să judecăm după numărul canalelor media din România, presa pare foarte vie și foarte diversă. În teorie, există o bogăție incredibilă a conținutului. La o analiză mai atentă, însă, observăm că lipsește conținutul cu valoare pentru comunitate”, se arată în preambulul studiului CJI.
Lucrarea Presa locală și regională din România. Mituri și realități, a profesorului Marian Petcu, prezentată la o conferință tematică a Universității din Oradea, oferă, dincolo de criteriul proximității geografice, o analiză a situației presei locale, cu date statistice în premieră.
Universitarului Marian Petcu, istoric reputat al presei, îi datorăm informații prețioase despre evoluția mass-media din România în volume de autor ca Istoria jurnalismului şi a publicităţii în România, Jurnalist în România — istoria unei profesii, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti, Tipologia presei româneşti, sau volume în coordonare, ca Enciclopedia cenzurii din România, Dicționar enciclopedic de comunicare și termeni asociați, Contribuții la istoria economică a presei din România, Istoria jurnalismului din România în date — enciclopedie cronologică ș.a.
Prejudecata că presa locală este inferioară presei naționale, fie și din considerentul că marile evenimente se petrec „la centru”, sau că presa locală ar fi mai conformistă, sau chiar „neuroleptică”, prin tendința de a nu contrazice autoritățile, este privită ca unul dintre „miturile” ușor de combătut. „Astfel de etichete sunt adesea în afara realității”, spune Marian Petcu.
E de recunoscut că jurnalismul local se confruntă cu dificultăți mai mari din cauza situației economice regresive cauzate de pandemie și reflectate în absența publicității de la micii producători locali, cei mai loviți. Statisticile studiate de profesorul Petcu și de Aurelia Perșinaru prezintă un tablou descurajant: în 2008 se vindeau peste 300 milioane exemplare de ziare și reviste naționale, cifră care a scăzut la 39 de milioane în 2020, iar în presa locală vânzările au scăzut de la 62 milioane exemplare în 2008 la 7 milioane în 2020, conform BRAT/SNA. Exemplificarea pe județul Bihor arată astfel: în 2006, un procent de 21% din publicul între 14 și 64 ani citea un ziar local, în 2020 doar 6,6% mai citește un ziar local. Cam așa stăm!
Datele din lucrarea profesorului, obținute din baza de date a Bibliotecii Naționale — Centrul Național ISBN-ISSN, sunt deosebit de interesante fiindcă pot ilustra dinamica presei locale în cei peste 30 de ani de când mass-media a revenit la viață după 1989. Surprinzătoare este cifra publicațiilor periodice înregistrate în România între 1990 și 2019: 30.245 titluri, din care 9.932 titluri în regiunea București-Ilfov, 3.978 în zona Moldovei, 3635 titluri în Crișana, 2.751 în regiunea Sud-Est, 2.577 în zona de Centru (Sibiu, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, Alba), 2.479 în Banat, 2.452 în Muntenia și 2.441 în Oltenia. Capitala deține 33% din publicațiile țării.
Alte cifre surprinzătoare reprezintă totalul publicațiilor, de 9.795 pe educație-învățământ, 897 de publicații religioase și 128 de publicații destinate minorităților, nu doar etnice. Multe din producțiile editoriale cu ISSN (International Standard Serial Number), mai ales cele din domeniul educației aducătoare de puncte în evaluarea cadrelor didactice, „parazitează statisticile naționale și pe cele internaționale”, conchide Petcu.
Statul finanțează anual, cu peste un milion de euro, revistele uniunilor de creație, conform Legii 136/2015. Multe apar local și au un impact minor, fiindcă vând sub 1/3 din tiraj. Iar „ajutorul” oferit presei în pandemie, sub formă de publicitate, de guvernul Orban nu a făcut altceva decât să îngrașe marile trusturi și să lase presa locală în penurie.
În legătură cu conduita etică a presei locale, similară cu cea națională, profesorul subliniază „mecanismul slugărniciei instituit de diverse redacții în relație cu autoritățile locale”, producțiile editoriale „á la carte”, adică plătite, care dublează procesul de tabloidizare. „Absența preocupării etice, abandonarea criteriilor de performanță în jurnalism, subestimarea audiențelor… grăbesc procesul de erodare a prestigiului jurnalismului, atât cât a mai rămas din el…”, conchide Marian Petcu.
Incapacitatea profesiei de a se organiza pentru a-și apăra drepturile, asociațiile-fantomă sau organizațiile „fără fond”, existente doar pe hârtie, sau organizațiile privilegiate, care oferă un avantaj jurnaliștilor și fac din asta o afacere (ex.: UZPR), fac parte din slăbiciunile comunității media locale. În presa centrală lucrurile stau rareori mai bine, de regulă, când e vorba de afilieri internaționale.
„Fără presă locală relevantă suntem toți mai săraci. Am văzut asta și atunci când căutam informații în primele zile ale stării de urgență, când presa locală s-a mobilizat exemplar. Am văzut-o și în timpul campaniilor electorale, când, obosită și gândindu-se la supraviețuire, a rămas la suprafața discuțiilor publice”, este concluzia amară a studiului CJI, Jurnalismul în 2021. O cursă cu obstacole și cu tot mai puțini câștigători.
