15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Polițiștii sunt în alertă. Un jandarm e de negăsit de două zile.

Ionuţ Mădălin Nisipeanu, tânărul de 23 de ani dispărut de două zile în Timişoara, este jandarm. Băiatul a absolvit în urmă cu câteva luni, şef de promoţie, Şcoala militară de la Drăgăşani.

În septembrie 2019, Mădălin a absolvit şef de promoţie Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani. De loc din Ţicleni, judeţul Gorj, tânărul de 23 de ani este sergent major, iar după absolvirea şcolii a început să-şi desfăşoare serviciul în Timişoara.

Duminică dimineaţă, în jurul orei 4:20 mai precis, Mădălin Ionuţ Nisipeanu ar fi plecat din zona Complexului Sudentesc din Timișoara cu un taxi chemat de amicul lui.
Cei doi fuseseră într-un club, iar Mădălin s-ar fi supărat dintr-un motiv încă necunoscut şi a vrut să plece. Din momentul în care s-a urcat în acel taxi, nu l-a mai văzut nimeni.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unui tânăr, de 23 de ani, dispărut de pe raza municipiului Timișoara.

În data de 16 februarie, în jurul orei 4:20, Ionuţ Mădălin Nisipeanu ar fi plecat din zona Complexului Sudentesc din Timișoara cu un taxi, iar până în prezent nu a mai revenit.

Semnalmente Ionuţ Mădălin Nisipeanu:

– înălțime 1.65 m, păr șaten, tuns scurt, ochi căprui.

Îmbrăcăminte: pantaloni albaștri, tricou negru, o geaca maro, poartă ochelari de vedere.

Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

Sursa: Observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

An aniversar, zi de sărbătoare la Teatrul „Merlin”

Așa cum a promis, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” sărbătorește lună de lună prin acțiuni culturale, dar și evenimente de anvergură cei 75...

Citește și :