17.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Poliția în alertă! S-a furat bicicleta de 1000 de euro a primarului

Un tânăr din Nădrag este cercetat în stare de libertate după ce a furat o bicicletă din față unui local din Criciova.

Ghinionul bărbatului a fost că bunul furat aparținea tocmai familiei primariței din comună.

Mai mulți localnici susțin că imediat după ce s-a constatat furtul, polițiștii, dar și mai mulți oameni din sat au intrat în alertă și au plecat în căutarea bicicletei care valora în jur de o mie de euro.

Localnicii spun că bicicletă era folosită de soțul primaritei din Criciova, soț care până în urmă cu câțiva ani a condus și el primăria.

La două zile după sesizarea furtului, polițiștii au dat de urmă bicicletei, dar și a hoțului.

“În urmă investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 6 Rurale Gavojdia au identificat un tânăr, de 21 de ani, bănuit de furtul unei biciclete. În fapt, la dată de 17 octombrie a.c, tânărul ar fi sustras o bicicletă, în valoare de 1.000 de euro, din față unei societăți comerciale din localitatea Criciova. Prejudiciul a fost recuperat, bicicletă fiind înapoiata persoanei vătămate. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”, tânărul fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J Timiș“, au precizat polițiștii într-un comunicat de presă.

După ce și-a petrecut o noapte în arest, hoțul a fost eliberat urmând să fie cercetat pentru fapta comisă.

Sursa: https://lugojinfo.ro/administratie/6963-mobilizare-generala-s-a-furat-bicicleta-primarului?fbclid=IwAR1vE36aveVDge624_GBwDFTPJwLE377PM6jySOb6Dv076Md-6tDbig0ZBQ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :