12.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Poliția a greșit ușa la o percheziție. Surprins, violoncelistul Adrian Naidin a sărit pe geam!…

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate București şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat, în această dimineață, 7 percheziții la persoane bănuite că ar fi desfășurat activități pe linia traficului de droguri de risc, într-o locuință din București.

În urma percheziților, în locuința principalului suspect, au fost descoperite aproximativ 500 de grame de cannabis, 5 grame de cocaină și o instalație  completă pentru cultură indoor de cannabis.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.
Poliția precizează că, în cadrul operațiunii, o persoană aflată într-o altă cameră, de la etajul 1 al imobilului percheziționat, confom mandatului emis de instanța de judecată, a sărit pe geam. Polițiștii i-au acordat primul ajutor, ulterior transportându-l  la o unitate medicală din București.

Adrian Naidin, violoncelistul:

”Prieteni, concertul din data de 10 octombrie se amana. Ma aflu la spital din cauza incompetentei unor politisti. In aceasta dimineata, o patrula de interventie mascata a politiei a descins la unul dintre vecinii mei. Din pacate, oamenii legii au gresit usa si au crezut ca usa de acces in apartamantul meu da catre un rai al drogatilor, deci au spart-o si au intrat peste mine. Fiind luat din somn si fiind in stare de soc, crezand ca au intrat niste banditi peste mine, am incercat sa scap, dar am cazut pe geam, de la etaj. Am fost transportat la spitalul Elias de urgenta si o echipa de medici se ocupa in clipa de fata de fracturile mele. Stiu ca spectacolul din data de 10 este aproape vandut, urma sa aflati de planuri viitoare, concertele pe care le pregateam, de CD-urile pe care intentionez sa le lansez si multe altele. Am transmis acest mesaj impresarului meu pentru a fi adus la cunostinta dumneavoastra. Nu as vrea sa ma transform intr-un caz senzational. Voi reveni curand cu stiri despre starea mea de sanatate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :