Podul de la 7 Noiembrie din Reșița va fi dărâmat. Altul mai rezistent îi va lua locul

75

Amenajarea unei zone comerciale pe malul drept al Bârzavei din zona Luncă a dus la decizia de demolare a podului de la 7 Noiembrie și construirea unuia nou care să corespundă proiectului ce va fi demarat acolo. Traficul care se va desfășura în zonă în urma noii investiții impune înlocuirea podului cu un altul care va avea o lăţime de peste şase metri şi va fi prevăzut cu trotuar şi parapeţi, asigurând accesul atât pentru pietoni, cât și traficul susținut care va fi în zonă.

”Lucrările sunt autorizate, beneficiarul a fost foarte cooperant, a respectat toate doleanţele pe care le-am avut noi, ca instituţie, ca Primărie. De exemplu, pe malul drept al Bârzavei, pe tot terenul pe care ei sunt proprietari, vor amenaja trotuar, zonă verde şi pistă pentru biciclete, urmând ca noi să continuăm amenajarea, pe un alt proiect. În plus, au asigurat accesul pietonilor la zona de contractare a Enel-ului; închizând podul, se crea o disfuncţiune, şi atunci au amenajat tot pe malul drept al Bârzavei o zonă pe care pietonul să poată merge la respectivele birouri. De asemenea, au asigurat acces pentru utilajele de intervenţie pe care le are Enel-ul; am înţeles că au negociat cu cei de la Aquacaraş, iar accesul traficului greu se va face controlat, prin incinta Aquacaraş”, a precizat Paul Vasile, administratorul public al Primăriei Reșița.

Tot în zona respectivă, pe lângă lucrările de demolare a podului, se lucrează la amenajarea cursului Bârzavei, ceea ce înseamnă decolmatarea râului şi rebetonarea albiei.

LĂSAȚI UN MESAJ