11.2 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Patru persoane reținute, după perchezițiile la gruparea specializată în trafic de migranți

Un număr de patru persoane au fost reținute, miercuri, pentru 24 de ore, în urma audierilor care au avut loc la sediul DIICOT Timișoara, după perchezițiile efectuate în județul Timiș pentru destructurarea unei grupări specializate în trafic de migranți, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor DIICOT Timișoara, în urma audierilor de la sediul instituției, patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, miercuri, fiind acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. Cele patru persoane urmează să fie prezentate magistraților cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de DIICOT, au fost efectuate 12 percheziții domiciliare, pe raza județelor Timiș și Arad, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În cursul anului 2017, gruparea care acționa pe raza județului Timiș avea ca scop racolarea, îndrumarea, cazarea și transportul de migranți originari din Orientul Mijlociu și Asia către state din vestul Europei. Pe parcursul cercetărilor, datele obținute au arătat faptul că membrii grupării ce acționa pe raza județului Timiș făceau parte dintr-o vastă rețea de trafic de migranți constituită la nivel european.

Rețeaua și-a dezvoltat cu timpul segmente naționale, în fiecare dintre statele de tranzit de pe ruta tradițională de migrație, respectiv Turcia – Bulgaria – Serbia – România – Ungaria – Austria – Germania.

“Din cercetările efectuate a rezultat că migranții erau introduși fraudulos în România din Serbia și transportați până în Municipiul Timișoara, unde erau cazați la diferite pensiuni din zonă, până la momentul organizării trecerii frontierei cu Ungaria și transportării acestora mai departe către destinațiile finale, în special Germania. S-a constatat, de asemenea, o înaltă specializare a grupului infracțional, atât prin prisma modului de desfășurare a activității infracționale, cât și a măsurilor luate pentru a evita depistarea de către organele legii: folosirea de dispozitive tehnice (GPS, aplicații mobile), atât pentru comunicare, cât și pentru deplasarea ușoară în teren și identificarea locațiilor unde se află migranții; folosirea pentru transportul migranților de autoturisme înmatriculate în alte țări, aspect care face deosebit de dificilă verificarea acestora; o foarte atentă pregătire a fiecărei operațiuni, începând de la comunicarea locației pe unde au fost introduși migranții în țară, până la preluarea acestora și transportarea către Timișoara, iar apoi către frontiera de vest; adoptarea unei metode foarte eficiente de transfer a sumelor de bani – metoda Hawala”, se arată în comunicatul DIICOT.

De asemenea, potrivit procurorilor DIICOT, s-a constatat că fiecare dintre segmentele naționale ale rețelei de trafic de migranți era coordonat de un lider zonal, cetățean de origine arabă, iar contactele se realizau doar prin intermediul aplicațiilor online, fiind evitate orice contacte telefonice directe.

În ceea ce privește modalitatea de operare a rețelei de migranți destructurată miercuri, DIICOT transmite că s-a constatat că liderii din Serbia și România stabileau în prealabil data și ora aproximativă când un grup de migranți urma să fie trecut peste frontieră, pe fâșia verde. Liderul rețelei din România lua atunci legătura cu unul dintre inculpații cu rol în coordonarea activității de transport, pentru ca aceștia să aibă un transportator pregătit să de deplaseze în zona frontierei cu Serbia, de unde să preia migranții.

“Ulterior, după ce grupul de migranți era trecut ilegal în România, membrii rețelei din Serbia trimiteau locația exactă unde se aflau migranții, identificată prin GPS, datele fiind transmise pe aplicațiile online. Pe baza acestor informații exacte, transportatorii grupării se deplasau la locația indicată, de unde îi preluau pe migranți și îi transportau la Timișoara, în anumite locații transmise, de asemenea, în timp real, acestora pe terminalele mobile. Migranții erau instruiți să-și închidă telefoanele mobile în timp ce tranzitau frontiera de stat, pentru a nu se înregistra nicio locație în memoria acestora (terminalele fiind repornite doar după traversarea frontierei). De asemenea, li se recomanda ca, în situația în care erau depistați de către autorități, să își reseteze terminalele mobile, pentru a reveni la configurările din fabrică”, mai arată DIICOT.

După ce intrau pe teritoriul României, migranții erau cazați la diferite pensiuni din Timișoara, unde nu le erau solicitate documente de identitate. Migranții erau învățați de membri rețelei ce să facă în cazul în care erau depistați de autorități: să solicite azil în România, să ceară un interpret de limbă maternă (știut fiind faptul că pentru limbile rare, gen urdu pashtu etc nu se găsesc interpreți, ceea ce îngreunează cercetările), să facă declarații lacunare despre modul în care au ajuns în România.

“Ulterior, pe perioada soluţionării cererilor de azil, care pot dura și câteva luni, membrii grupării puteau organiza liniștiți mai multe tentative de trecere ilegală a frontierei către Ungaria. Pentru aceste servicii migranţii plăteau sume de circa 4000-5000 de euro de persoană, veniturile obţinute de membrii grupării în urma activităţii infracţionale pe această linie fiind în acest mod considerabile”, se arată în comunicatul DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un nou pod peste Bega și o pasarelă pentru pietoni în zona centrală a Timișoarei

Timişoara va avea un nou pod peste Bega, dar şi o inedită pasarelă pietonală. Lucrările vor putea demara în 2025, iar termenul de realizare...

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Citește și :