14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Orașul din vestul țării care a rămas fără medici la urgență

Localnicii din Călan, Hunedoara, vor trebui să se deplaseze în orașele învecinate pentru a beneficia de îngrijire medicală de urgență, deoarece secția UPU de la spital a fost închisă.

Orașul Călan, un fost centru metalurgic al Hunedoarei, a rămas fără secția de primiri urgențe (UPU). Peste 10.000 de oameni locuiesc în orașul de pe malurile Streiului și în satele sale, iar cei care vor avea nevoie de ajutor medical de urgență vor trebui să se deplaseze în orașele învecinate: Hunedoara, Simeria, Hațeg și Orăștie. Spitalul municipal din Hunedoara, cea mai apropiată unitate medicală cu secție UPU, se află la circa 10 kilometri distanță.

Compartimentul UPU – SMURD din Călan funcționa în subordinea Spitalului Județean de Urgență din Deva, iar conducerea spitalului județean a decis recent să aducă un medic de la Călan la Deva, unde numărul pacienților care apelează la serviciile UPU este mult mai ridicat, iar secția se confruntă cu un deficit de cadre medicale.

Lipsa medicilor a dus la închiderea UPU Călan

Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență din Deva, medicul Emil Stoica Mariș, la secția din Călan, aflată în subordinea spitalului județean, erau detașați doi medici, însă unul a fost mutat la UPU Deva, iar celălalt, având și probleme de sănătate, nu putea asigura de unul singur, împreună cu asistentele, funcționarea în condiții normale a compartimentului.

„La Călan a mai rămas o doctoriță, care de cele mai multe ori este în concediu de boală, având probleme de sănătate. Și atunci, în marea parte a timpului rămâneau doar asistentele care asigură, oarecum, urgențele. Dar acestea nu au competențele necesare, iar pentru a nu mai fi expuse presiunilor din partea aparținătorilor și la malpraxis, am decis să sistăm provizoriu activitatea de la Călan, până când vom angaja medici de urgență”, afirma dr. Emil Stoica Mariș.

Decizia opririi activității UPU Călan a stârnit nemulțumirea localnicilor. Unii dintre ei au participat, joi, 20 octombrie, la un protest organizat în fața clădirii, în care au cerut autorităților să găsească soluții pentru redeschiderea compartimentului.

 

„Ne confruntăm cu un deficit de medici specializați în medicina de urgență. Din punct de vedere legal, nu putem asigura Urgență fără personal specializat. De aceea, încercăm să identificăm medici de urgență care să asigure gărzi la Compartimentul de Primiri Urgențe din Călan începând din 1 noiembrie. Spitalul Județean de Urgență din Deva a scos la concurs posturi de medici de urgență, însă fără rezultat”, afirmă Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara.

Călan se numără printre orașele muncitorești extinse în deceniile de regim comunist. A fost transformat într-un centru industrial, începând din anii ´60, odată cu expansiunea uzinei sale metalurgice. Combinatul Victoria din Călan a fost închis în anii 2000, iar declinul acestuia a afectat profund situația economică a orașului.

Sursa: https://adevarul.ro

 

Alte subiecte :

Accident pe strada Liniștei. Doi trecători, transportați la spital

Accident pe strada Liniștei, în Timișoara. Un șofer de 40 de ani a lovit, în intersecție, un autoturism condus de o femeie de 60...

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Citește și :