Oamenii de afaceri sunt chemaţi să investească în Parcul Industrial Reşiţa

796

Autorităţile din Reşiţa au reuşit, în sfârşit, să pună la punct caietul de sarcini pentru a scoate la licitaţia parcelele din Parcul Industrial din oraş. Asta după ce parcul a stat gol şi nefolosit timp de 6 ani, neexistând nimeni care să-şi arate interesul de a dezvolta o afacere aici.

Parcul Industrial a fost realizat printr-un proiect pe fonduri europene. Potrivit autorităţilor reşiţene, condiţiile impuse de caietul de sarcini al proiectului erau atât de restrictive încât niciun investitor nu le îndeplinea şi, deci, parcul a rămas gol.

„Am reuşit să modificăm caietul de sarcini şi astfel sperăm să vină cât mai mulţi investitori. Chiar acum scoatem la licitaţie caietul de sarcini. Avem la dispoziţie parcele cu toate utilităţile, gaz, apă, electricite, canalizare, iar cei care doresc îşi pot construi aici hale. Putem să oferim orice suprafaţă, de la parcele de câteva sute de metri pătraţi la 1.000”, a declarat Ioan Crina, viceprimarul municipiului Reşiţa.

Întins pe o suprafaţă de 26,2 hectare, aparţinând Consiliului Local al Municipiului Reşiţa, Parcul Industrial „Nova Ţerova” Reşita este complet sistematizat în mai multe parcele cu drumuri de acces între acestea. Parcul a fost construit pe o porţiune a fostei zone industriale a oraşului şi este rezultatul unui proiect de peste 10 milioane de euro dezvoltat de Primăria Reşiţa, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi susţinut prin Programul PHARE. Preţurile de închiriere ale parcelelor încep de 2 euro/mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.