O primărie din vestul țării a economisit două tone de carburant într-o lună după ce a montat GPS pe toate mașinile instituției

169

Primăria Arad a montat echipamente GPS pe toată flota de maşini a instituţiei şi după o lună a constatat că s-a redus consumul de carburant cu aproximativ 2.000 de litri, transmite Agerpres.

Primarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că pe toate cele 83 de autovehicule aflate în dotarea instituţiei au fost montate aparate GPS, în luna octombrie, acestea fiind conectate la un sistem de monitorizare şi management a flotei auto.

Sistemul de management a fost creat încă din 2019, fiind folosit pentru activitatea agenţilor Poliţiei Locale, şi permite vizualizarea permanentă pe un perete cu monitoare a poziţiilor tuturor echipajelor. La vremea respectivă, administraţia locală anunţa că în cazul în care programul pilot implementat la Poliţia Locală se va dovedi eficient, va fi extins la nivelul tuturor direcţiilor din cadrul Primăriei Arad.

„Analizând indicatorii activităţii poliţiei locale se poate remarca faptul că aceştia sunt mai mult decât dubli faţă de anul 2019, în ciuda faptului că personalul s-a redus de la 178 de funcţii, majoritatea ocupate, la 144 de funcţii ocupate”, a spus primarul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.