O locuință din vestul țării a fost cuprinsă de flăcări!

171

O locuinţă situată pe strada Aurora din Oradea a fost cuprinsă de flăcări, vineri, în jurul orei 18.25. La faţa locului au intervenit pompierii militari, din cadrul Detaşamentului 1 Oradea, echipaţi cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă.

„Echipajele de pompieri au localizat şi lichidat operativ incendiul, care se manifesta violent la bucătăria locuinţei, reuşind să împiedice propagarea acestuia la celelalte încăperi şi să salveze astfel bunuri de o valoare considerabilă”, a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, maiorul Camelia Roşca.

După cercetările efectuate la faţa locului, pompierii au stabilit că izbucnirea incendiului a avut loc, cel mai probabi, din cauza unui aparat electric care a fost lăsat sub tensiune.

„Din fericire nu au existat persoane rănite”, mai arată comunicatul, dar a avut de „suferit” mobilierul, o uşă şi electrocasnice aflate în încăperea afectată de flăcări.

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente, pompierii le transmit bihorenilor o serie de reguli care se cer respectate.

APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE:

– Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;

– Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;

– Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;

– Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este imminent;

– Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.

– Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

NU IMPROVIZAŢI!

– Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;

– Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat.

Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.

EVITAŢI SĂ INSTALAŢI APARATE ELECTRICE APROAPE DE SURSELE DE APĂ!

În cazul în care în locuinţa dumneavoastră este instalat un dispozitiv electric în baie, asiguraţi-vă că nu va intra niciodată în contact cu apa.

La fel, pompierii atenţionează despre supravegherea copiilor, care nu trebuie blocaţi în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune şi nu în ultimul rând, înlăturarea a oricărei curiozităţi a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.

Sezonierile de fum

Sezonierile de fum sunt o prevenire a incendiilor în masă, care au şi ele câteva reguli de bază:

– Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.

– Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.

Sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.