9.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Nu mai poate candida la Primăria Timișoara? Anunțul care îi dă peste cap planurile lui Robu

Liderul PNL, Ludovic Orban, a vorbit, luni despre alegerile locale din vară. Acesta a precizat că liberalii nu vor susține niciodată un candidat care vine din PSD, dar a spus și că pe liste nu va apărea nicio persoană care este trimisă în judecată.

Astfel, Nicolae Robu nu ar mai putea candida la funcția de primar al Timișoarei, el fiind trimis în judecată de DNA în dosarul caselor naținalizate ilegal în orașul de pe Bega.
„Organizațiile județene trebuie să stabilească lista candidațiilor până în data de 1 martie. Decizia organizației județene trebuie votată în Biroul Permanent Național. Avem criterii de integritate prevăzute în statut, iar dacă cineva e trimis în judecată nu poate să candideze. Statutul este obligatoriu de respectat de toate organizațiile”, a declarat Ludovic Orban, potrivit mediafax.
Aceeași situație s-a întâmplat și la alegerile din 2016, când Robu era în cercetare. Acum însă este trimis în judecatăă. Rămâne de văzut dacă PNL își va călca proprie doctrină și îl va susține în continuare pe Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :