10.1 C
Timișoara
sâmbătă 4 mai 2024

Milioane de euro prin PNRR pentru ,,Traseul Revoluției de la Timișoara”

  • Traseul Revoluției din 1989 poate fi realizat cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență.

Primăria Timișoara a semnat contractul pentru proiectul finanțat cu bani europeni, prin PNRR, în valoare de 4,5 milioane de euro.

„Mă bucur că de azi avem finanțarea asigurată pentru un proiect-simbol pentru Timișoara: Traseul Revoluției. Păstrăm memoria vie a celui mai important moment din istoria noastră contemporană, cel care ne-a deschis drumul spre libertate, democrație și apartenența la familia europeană. Evenimente, emoții, oameni și mesajul lui Decembrie 1989 vor fi din nou prezente pe străzile Timișoarei, prin acest proiect unic de păstrare și punere în valoare a istoriei noastre. Este datoria noastră să ne asigurăm că generațiile prezente și viitoare nu vor uita”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Valoarea contractului de finanțare este de 4,5 milioane de euro, respectiv 22,3 milioane de lei. Acesta este al doilea contract de finanțare prin fonduri PNRR semnat de Primăria Timișoara.

Mai multe puncte emblematice ale Revoluție vor trece prin diverse intervenții urbanistice: Piața Maria, Podul Traian, Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sf. Gheorghe, Prefectura, zona Băile Neptun, Cimitirul Eroilor și Calea Martirilor. Cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată și realitate virtuală, timișorenii și turiștii vor putea retrăi atmosfera acelor zile.

Sursa: http://www.radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum va fi vremea de Paște. Se anunță ploi în jumătate de țară

Vremea de Paște. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă prognoză pentru zilele de sărbătoare. De Paște va ploua în majoritatea zonelor țării. Așadar,...

Pastorală la Învierea Domnului – 2024

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace...

Citește și :