15.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Membrii Asociaței OncoHelp luptă pentru bolnavii de cancer. S-au înscris în cursa Timotion 2020

Asociația Oncohelp din Timișoara s-a înscris în cursa Timotion 2020 cu dorința de a aduna banii necesari proiectării și montării rețelei de oxigen medicinal în noua aripa a Centrului de Oncologie OncoHelp, unde va funcționa secția și ambulatoriul de radioterapie.

Valoarea totală a proiectului este de 115.285 lei, din care dorim ca prin înscrierea în cursa Timotion 2020 să adunăm suma de 78.000 lei. Diferența va fi acoperită din fondurile proprii ale Asociației OncoHelp din Timișoara, precum și din alte donații ale oamenilor sufletiști din comunitate.

Asociația OncoHelp construiește o nouă clădire în care va funcționa secția și ambulatoriul de radioterapie OncoHelp. Pentru a face face solicitărilor existente, a apărut necesitatea îmbunătățirii calității serviciilor de asistență medicală prin creșterea capacității de primire și tratare a pacienților. Acest lucru este posibil prin extinderea si dotarea spatiului existent cu echipamente moderne de investigație medicală și de tratament.

Ne înscriem pentru a doua oară în competiția Timotion, fiind puternic motivați în urma succesului pe care l-am înregistrat prin participarea la competiția Timotion 2019! În cursa Timotion 2019 suma totală adunată a fost de 70.737 lei, în condițiile în care ținta propusă inițial a fost de 56.100 lei. Am achiziționat cu acești bani 18 seturi de mobilier de spital, cu 3 seturi mai mult decât ne-am propus inițial prin participarea la Timotion 2019.

Apoi, în egală măsură dorim să aducem alături de noi oameni frumoși, sufletiști, preocupați de binele semenilor aflați în suferință, care să ne ajute să construim împreună șanse pentru cei care sunt bolnavi de cancer care, grație tratamentului urmat, vor putea declara din proprie experiență: Există viață și după cancer!

 Vino și tu alături de noi! Donațiile pot fi realizate atât de persoane fizice, cât și de persoane juridice, la următorul link-ul https://www.timotion.ro/proiecte-2020/oncohelp-oxigenul-este-viata-pentru-pacientii-oncohelp/#make-donation.

TIMOTION este un eveniment de alergare cu strângere de fonduri, organizat de Fundația Comunitară Timișoara împreună cu Asociația Alergotura, care urmărește să inspire comunitatea locală:

  • să sprijine și să se implice în proiecte în folosul comunității
  • să adopte un stil de viață sănătos în care alergarea este o opțiune

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați la telefon 0745 100 495, e-mail: valeriu.boruga@oncohelp.ro, persoană de contact: Dr. Valeriu Borugă sau telefon 0756 034 333, e-mail: mirunavitcu@yahoo.com, persoană de contact: Miruna Vitcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Grădinița PP 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare

Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3,...

RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a...

Citește și :