În seara de vineri, 1 septembrie, s-a produs o încălcare flagrantă a Regulamentului de vizitare a Pepinierei, regulament care este afișat la intrarea în Pepinieră și pe care fiecare vizitator se obligă să-l respecte prin semnătură pentru a intra în instalație.
De sâmbătă, 2 septembrie, autoritățile competente au derulat procesul de identificare a persoanei care s-a angajat într-o acțiune iresponsabilă și periculoasă. Încurajăm orice cetățean care are informații relevante legată de acest subiect să le comunice fie organizatorilor Pepinierei, fie autorităților competente.
Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara este un proiect implementat de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș, în cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii.
„Descurajăm în mod vehement orice manifestare care nu se conformează Regulamentului de vizitare a Pepinierei și subliniem importanța respectării acestuia. Rugăm toți vizitatorii să informeze rapid personalul din Pepinieră atunci când observă o încălcare vădită a Regulamentului sau acțiuni ce pot pune în pericol alți vizitatori.
De asemenea, asigurăm vizitatorii și toți cetățenii că vom lua măsuri suplimentare de supraveghere pentru a ne asigura că vizitarea Pepinierei se desfășoară conform Regulamentului de funcționare, în condiții de deplină siguranță. Vom suplimenta personalul, astfel încât fiecare nivel să fie acoperit de un responsabil. Facem un apel la responsabilitate și semnalăm din nou importanța asumării și vizitării instalației conform Regulamentului.” spune un comunicat emis de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială Timiș.