„Marşul pentru viaţă”atrage atenţia: numărul avorturilor a depăşit populaţia României! VIDEO

365

Parcul „Carmen Sylva” din Timişoara a fost punctul de plecare a „Marşului pentru viaţă”, spre Catedrala Metropolitană, Primărie şi Prefectură.

După terminarea slujbei de la biserica catolică din parc, au fost ţinute câteva alocuţiuni de catre organizatorii marşului, care sunt împotriva avortului, susţinând viaţa. Au fost prezenţi reprezentanţi ai diferitelor religii din ţară şi străinătate, precum şi oficialităţi politice.

Marşul este organizat la nivel naţional, iar astfel de manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraş sau localitate există organizatori locali independenţi, care reprezintă diferite organizaţii şi instituţii pro-viaţă locale, şi Asociatia, “Părinţi pentru Ora de Religie”.

La Catedrala Mitropolitană, după ce s-a oficiat Sfânta Liturghie, şi a Acatistului Bunei Vestiri au avut loc alocutiuni ale celor prezenţi, apoi s-a plecat spre Prefectură.

Un sobor de preoţi împreună cu ÎPS Ioan, Mitropolit al Banatului, au spus Tatăl Nostru, apoi părintele Ioan Selejan, cu o iconiţă în mână a vorbit despre viaţă.

“Când ni se prevestesc că vin puhoaiele de apă peste ţară, întreaga societate reacţionează şi încearcă să se salveze, Sunt instituţii ale statului care veghează să intervină, în caz de calamitate şi în caz de pericol întreaga naţiune se ridică să îşi salveze viaţa. Am învăţat fiecare dintre noi la istorie că România a participat la două războaie mondiale, unde au pierit sute de mii de fii ai neamului nostrum românesc. Cu toate că în ultimul timp nici un tun, nici un tanc nu a trecut peste ţară, dar cu toate acestea în 1990 în România s-au făcut un milion de avorturi, mai mult decât am pierdut în cele două războaie mondiale, şi de aceea spun că România a sorbit şi din potirul amar al celui de al treilea război mondial, peste noi nu mai trebuie să vină” a spus părintele Ioan.

Cei prezenţi la marş consideră că este foarte bine motivat fiindcă până în prezent un număr egal cu populaţia ţării a fost avortat.

“Sunt în zona legislativă şi, atunci când faci o lege, are înserat în ea un principiu moral, nu există lege care să o fac pentru mine, este lege care să o fac pentru mine şi altcineva, şi atunci discutăm de o moralitate care o are acea lege, un filon moral ce îl are. În momentul în care scoţi moralitatea din acea lege sau filonul acela moral tu nu mai ai lege, legea este prost scrisă. Şi atunci trebuie să ne întrebăm: Ce fel de moralitate promovăm?”, spune deputatul Ben Oni Ardelean.

În ultimul timp s-a dus o bătălie acerbă pe zona asta de “Pro Viaţă”, “ Pro Valori”. Nu poţi să faci o negociere între “Pro Viaţă” şi “Pro Alegeri”, fiindcă sigur vei falimenta, este de părere Ardelean.

Marşul este la a VII-a ediţie naţională. Tema „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine” oferă posibilitatea dezbaterii necesităţii, posibilităţii şi eficienţei sprijinirii legale şi prin măsuri sociale a femeilor aflate în criză de sarcină, reprezintă una dintre cele mai importante iniţiative civice prin care se contribuie la conştientizarea efectelor negative, sociale, spirituale şi economice ale avortului. Conform statisticilor oficiale în Romania, în perioada 1958 – 2015, au fost făcute peste 21.904.658 avorturi şi tot atâtea vieţi nevinovate au fost curmate.

LĂSAȚI UN MESAJ