Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Diseară ajunge în România VIDEO

237

Una dintre cele mai mari minuni sărbătorite de creştinii ortodocşi, de aproape două milenii, este aprinderea miraculoasă a Sfintei Lumini în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos, în Sâmbăta Mare, la prânz, urmată de procesiunea prin centrul vechi al Ierusalimului.

Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. De aici ea va fi trimisă în țări din întreaga lume, inclusiv în România. Aici, Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va fi adusă, în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

„Sfânta Lumină” se aprinde deasupra Sfântului Mormânt, spunându-se că focul se coboară din cer şi aprinde lumânările. Este considerat cel mai vechi miracol din lumea creştină, prima dată fiind documentat în anul 1106. Ceremonia este transmisă în direct în multe ţări creştine.

Ceremonia, simbol al eternităţii, păcii şi Învierii lui Hristos, este unul dintre momentele esenţiale ale tradiţiei liturgice ortodoxe.

Sfânta Lumină se aprinde în fiecare an la Ierusalim, în mormântul lui Iisus, mărturisind locul Învierii Mântuitorului.

sursa – mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.