26.3 C
Timișoara
marți 21 mai 2024

Localitățile de unde copiii aproape că ,,au dispărut!” Printre acestea se regăsesc așezări din Caraș-Severin și din Hunedoara

Vatra familiei a format nucleul orașelor antice grecești și al celor romane. Tot familia a stat la temelia marilor orașe antice din China și Orientul Mijlociu. În România anului 2023 avem localități fără niciun copil de 0-4 ani, potrivit datelor Recensamântului. Sau zone în care în ciclul primar abia găsești 7-8 copii pe care să-i înscrii în școală.

În cazul a 4 localități românești, în dreptul a 4 localități, la grupa de vârstă 0-4 ani e trecută o steluță: Ceru-Băcăinți, Ponor, Bătrâna și Bunila.

Ceru -Băcăinți (Alba) : 10 sate în componență, zero nașteri

Localitatea e formată din satele Bolovănești, Bulbuc, Ceru-Băcăinți, Cucuta, Curpeni, Dumbrăvița, Fântânele, Groși, Valea Mare și Viezuri. Are, potrivit Recensământului recent încheiat, 227 locuitori. Înainte vreme avea de două ori mai mulți, iar acum 10 ani tot mai veneau pe lume câțiva copii.

Pe OLX găsiți la vânzare piatră de Ceru Bacainti, piatră care provine cel mai probabil din casele (toate construite din piatră- loc unic din acest punct de vedere în România) abandonate.

Istoricul localității este de asemenea fabulos. Dar trecutu-i mare nu validează tristu-i viitor.

Ponor- aproape 500 de locuitori, niciun copil mic

Ponor este o comună în județul Alba, formată din satele După Deal, Geogel, Măcărești, Ponor (reședința), Valea Bucurului și Vale în Jos. De la recensământ la recensământ numărul locuitorilor scade, iar cei mai mulți localnici sunt din grupa de vârstă 50-55 de ani. Comuna menționează existența a doar 9 copii cu vârsta 10-14 ani. La grupele de vârstă 0-4 ani și 5-9 ani sunt trecute steluțe.

Bătrâna- cea mai puțin populată localitate din România

Cea mai mică localitate din România – comuna Bătrâna din județul Hunedoara – are mai puțin de 90 de locuitori, conform datelor provizorii ale recensământului din 2022 publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Comuna cea mai mică din România este Bătrâna din județul Hunedoara, cu numai 88 de locuitori, în scădere față de recensământul din 2011, când s-au recenzat 127 de locuitori.

Bunila, Hunedoara. Cinci sate, zero nașteri

Comuna are circa 500 de oameni. Consiliul local e dominat de PNL. Din raportul pe 2022 al primarului am reținut zero căsătorii, două decese, grad de încasare la buget a taxelor și impozitelor locale de 80%)

Urmează apoi localitățile cu 0,2% din populație copii

Avem circa 30 de localități în care ponderea micuților de sub 4 ani e mai mică de 2%

De asemenea, o altă mare problemă o reprezintă cifra în scădere abruptă a copiilor înscriși în ciclul primar școlar

În 5 localități din Vaslui, scăderea acestora este de peste 50% în ultimii 8 ani. Jdețele Vaslui, Caras-Severin, Braila și Gorj sunt cele cu cel mai mare recul al populației școlare înscrise în ciclul primar.. Iar dacă mergem mai departe pe firul cifrelor, în localitatea vasluiană MUNTENII DE SUS, scăderea populației școlare înscrisă în ciclul primar are o scădere de aproape 70% (calcule valabile pentru ultimii 8 ani). Urmează (din punct de vedere al magnitudinii reculului), vasluienii din Pogonești, Muntenii de Jos, Suletea, Vutcani și orașul Murgeni.

Mai jos, lista localităților unde ponderea copiilor cu vârsta 0-4 ani în total populație e de peste 10%

Despre ce înseamnă o localitate fără copii citește aici un text din Brookings, sau aici, în The Atlantic (poate necesita abonament), sau acest text din City Journal

Sursa: https://economie.hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Maria Chira a dispărut de aproape o săptămână! Ați văzut-o?

O femeie de 65 de ani din Timișoara este de negăsit de aproape o săptămână! Ea a plecat de acasă în ziua de 15...

De ce este nevoie de RNG în jocurile de cazinou?

Jocurile de noroc, de orice fel, se bazează pe un rezultat aleatoriu. Atunci când extragi o carte, rotești ruleta sau rolele unui slot, rezultatul...

Citește și :