13 C
Timișoara
vineri 10 mai 2024

Lista de candidați social-democrați criticată dur de adversarii politici

Au trecut doar două zile de când un grup de tineri social-democrați strânși în jurul liderului județean Alfred Simonis au anunțat public intențiile lor legate de alegerile locale din 2024. În opinia lor era o hotărâre înțeleaptă de a lăsa cifrele rezultate din sondajele de opinie să hotărască candidații pentru cele două funcții importante: cea e președinte al Consiliului Județean Timiș și cea de primar al municipiului Timișoara.
Tocmai această modalitate de alegerea candidaților a stârnit supărare în rândul liberalilor. Deși e treba internă a fiecărui partid să-și facă campania și listele cum cred de cuviință, biroul de presă PNL Timiş își arată deschis nemulțumirea printr-un comunicat ce nu lasă loc de echivoc.

„Președintele PSD Timiș pare să își fi pierdut complet rațiunea politică, dacă a avut vreodată așa ceva. Prezentarea candidaților pentru Primăria Timișoara și pentru Consiliul Județean Timiș oficiată de Alfred Simonis pare o scenetă mediocră dintr-un film de comedie de categoria B.

Simonis a anunțat o întreagă listă de candidați, încercând astfel să se sustragă de la misiunea pe care a primit-o de la șeful PSD, Marcel Ciolacu, aceea de a candida la Consiliul Județean Timiș. Simonis se teme de înfrângerea evidentă care îl așteaptă și caută tot felul de ieșiri pentru a se salva de la această candidatură. Găselnița sa este un sondaj de opinie pe care doar el îl va vedea și din care va rezulta că este mult mai util la București decât acasă.

Minciuna și înșelătoriile politice nu sunt noțiuni noi pentru liderii PSD care, mai nou, au ajuns să își bată joc și de proprii lor membri. PSD-iștii ne demonstrează încă o dată că nu s-au schimbat și că apucăturile moștenite de la mentorii lor comuniști sunt încă funcționale, ba chiar mai mult, lupii tineri din PSD le-au rafinat și le-au făcut mai perverse.

Știm că se pregătește o campanie murdară plină de minciuni și calomnii care se vor revărasa asupra candidaților PNL deoarece programul PSD are un singur punct: atacurile suburbane la adresa contracandiților.

PNL Timiș nu se va implica într-o astfel de campanie. Vom continua să facem ceea ce facem de zeci de ani, ce au făcut și fondatorii singurului partid liberal din țara noastră, vom promova valorile de dreapta și ne vom concentra pe slujirea cetățenilor în pozițiile din administrația publică în care vom fi trimiși prin vot să îi reprezentăm.

Din păcate, am rămas printre puținii oameni politici care fac aceste lucruri, foștii noștri parteneri din USR căzând în capcana urii întinsă de PSD. Colaborarea extrem de toxică și nefirească se bazează exclusiv pe dorința lor de a rămâne cu orice preț la putere. Noua alianță locală PSD-USR seamănă tot mai mult cu o organizație ocultă care își dorește să controleze administrația locală departe de ochii și urechile cetățenilor din Timișoara și din Timiș.

Studiile sociologice realizate atât de PNL, cât și de celelalte partide arată însă că alianța nefirească PSD-USR nu are nicio șansă, nici în Timișoara și nici în județ, ceea ce demonstrează că timișorenii și timișenii rămân atașați valorilor autentice, adevărului și dreptății.

Din toate cercetările sociologice rezultă clar că atât Nicolae Robu la Primăria Timișoara, cât și Alin Nica la Consiliul Județean vor obține cele mai multe voturi astfel încât, după 30 de ani, Timișoara va avea în sfârșit o administrație coerentă, liberală, în folosul cetățenilor, atât la Primărie cât și la Consiliul Județean.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă premieră timișeană realizată de CCIAT: „Forumul Economic Internațional” | FOTO-VIDEO

Județul Timiș este de multă vreme un motor al dezvoltării economice al regiunii, dar și al întregii țări, de o bună bucată de vreme....

RETIM comunică măsuri cu implementare imediată

Luând în considerare întreruperea nejustificată a activității de către o parte a angajaților Secției de Salubrizare 1 a societății RETIM Ecologic Service S.A., care...

Citește și :