2.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

La furat pe timpul crizei! Polițiștii au oprrit un hoț cu focuri de armă

Hoții nu țin cont de perioada de criză sau de restricții. Ba mai mult, pofită de situație. Trei tineri s-au pus pe furat dintr-o locuință, în noaptea de marți spre miercuri, iar la sosirea polițiștilor, unul a fugit. Oamenii legii nu au stat pe gânduri și au tras cu arma după bărbat.

 

”La data de 01 aprilie, în jurul orei 02:40, polițiștii din cadrul Secției 1 Rurale Timișoara,au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil aflat în construcție din localitatea Dumbrăvița au pătruns 3 persoane.

Polițiștii ajunși la fața locului au depistat 3 tineri la etajul clădirii, doi dintre aceștia supunându-se somațiilor, iar celălalt fugind pe stradă. Întrucât acesta nu s-a supus somațiilor polițistului, au fost executate 2 focuri de armă în plan vertical, ulterior reușindu-se imobilizarea și încătușarea tânărului de 16 ani”, a transmis IPJ Timiș.

 

Polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru tentativă la infracțiunea de furt calificat. De asemenea, cei trei tineri au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020 privind restricționarea circulației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :