14.1 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

KFC și McDonald’s prinse cu ocaua mică! Ce-au găsit inspectorii OPC la două din locațiile restaurantelor respective

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descins la două cunoscute lanțuri de fast-food din Capitală, respectiv McDonalds și KFC, din zona Piața Romană, unde au găsit abateri și s-a oprit temporar activitatea.

În urma neregulilor constatate, comisarii CPCMB au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 15.000 lei și au dispus măsurile complementare de oprire temporară a desfășurării activității până la remedierea abaterilor și remedierea deficiențelor de informare, în termen de 30 de zile, de la data controlului.

„Furatul la cântar sau cu ocaua păreau lucruri apuse de pe vremea lui Cuza. Sunt convins că nu compania mamă îndeamnă la furt, dar iată că se dovedește că ar fi trebuit să se implice mai mult pentru ca aceste situații să nu apară. Ce mi se pare cel mai ciudat este faptul că niciodată nu e favorizat consumatorul, când apar astfel de abateri. Permanent cel care pierde este acesta, iar cel care câștigă este operatorul economic.

Transmitem, astfel, un mesaj, la începutul acestui an, că nu vom schimba abordarea decât în mai ferm”, a spus Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Controalele au fost la fast-food-uri din București, zona Piața Romană

În cazul acestor restaurante de tip fast-food au fost găsite mai multe nereguli, între care existența unor neconcordanțe în ceea ce privește gramajul porțiilor de cartofi prăjiți, gramajele declarate fiind mai mari decât cele constatate în urma cântăririi produselor gata de consum, prin sondaj, existența unor diferențe, în defavoarea consumatorilor, la băuturile răcoritoare comercializate de la dozator, în sensul că nivelul de lichid nu atingea marcajul înscris pe pahar, lipsa mențiunii asupra ingredientelor cu potențial alergen, în lista de prețuri cu informații privind denumirea, gramajul și prețul produsului, din vecinătatea caselor de marcat, lipsa mentiunii asupra gramajului produselor, pe panoul tactil interactiv de prezentare și comandă a produselor, precum și folosirea unor agregate frigorifice cu acumulări de impurități, resturi alimentare, praf în strat grosier, exfolieri de vopsea, chedere rupte și grilaje cu rugină.

Sursa: https://www.antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lumina a ajuns sâmbătă seara pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara | FOTO-VIDEO

Avionul care a adus-o a aterizat pe aeroport la ora 19:50. Tradiția a fost inițiată de Patriarhul Daniel în 2009, continuând an după an. În...

Ce trebuie să știe credincioșii pentru a preveni incendiile în noaptea de Înviere? Atenționările ISU Banat

În noaptea de Înviere, lumânările și candele aprinse în timpul slujbei pot cauza incendii, dacă nu sunt mânuite cu atenție. Pompierii ISU le recomandă credincioșilor...

Citește și :