10.1 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

Jandarmii au ajutat un copil pierdut la concertul cu Lepa Brena să se întoarcă în brațele mamei

Seara trecută a fost marcată de un eveniment care se putea încheia tragic, pentru un băiețel de 5 ani, pierdut de familie.
În timp ce se bucura de atmosfera concertului susținut de Lepa Brena, o spectatoare a zărit în mulțime un copil singur, fapt ce a determinat-o să se apropie și să-l întrebe unde este mama sa.

Întrucât copilul nu știa să răspundă la întrebare, femeia l-a însoțit până la cea mai apropiată patrulă de jandarmi, care a și început demersurile de căutare a familiei.
Între timp, mama băiețelului anunțase autoritățile că micuțul a fost pierdut, iar revederea a fost emoționantă atât pentru cei doi, cât și pentru jandarmii care au reușit să le fie de ajutor.
Pentru jandarmi este o nouă oportunitate de a mulțumi cetățenilor pentru încrederea pe care le-o acordă de fiecare dată când se bazează pe ei și reamintesc totodată recomandările pe care le transmit înainte de fiecare misiune cu public numeros pe care o execută:
„Supravegheați copiii, dacă aceștia vă însoțesc la manifestări, iar dacă vă aflați în situația în care aveți nevoie de ajutor, apelați la sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmi sau numărul unic de urgență 112.”

Alte subiecte :

Citește și :