9.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Indemnizaţie de 650 de lei pentru bunicii care îşi îngrijesc nepoţii

Bunicii care își îngrijesc nepoții ar putea primi o indemnizație de 650 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, luni, de Senat. Iniţiatorii au susţinut că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creșă. For decizional este Camera Deputaților.

Bunicii pot primi 650 de lei indemnizaţie dacă își îngrijesc nepoţii în vârstă de până la 2, respectiv 3 ani, ai cărui părinţi s-au întors la locul de muncă. Bunicii trebuie să prezinte documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul.

Proiectul arată că sunt luate în considerare şi situaţiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani, în care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Concomitent cu indemnizația pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot de 650 de lei, potrivit proiectului.

Cererile pentru indemnizaţia destinată creşterii nepoţilor se vor putea depune la primăria din oraşul de domiciliu şi vor fi însoţite, pe lângă actul de identitate al solicitantului şi certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calităţii de bunic al copilului respectiv şi de acordul scris al părinţilor.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, iar for decizional este Camera Deputaţilor.

Sursa: digi24.ro

Alte subiecte :

Cristian Moș, fondator al USR Timiș, vrea să-i ,,tragă preșul” de sub scaunul de primar lui Fritz! FOTO-VIDEO

De astăzi, lista candidaților care doresc să ocupe funcția de primar al Timișoarei s-a mai lungit cu o poziție. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș,...

Mirel Dragomir, studentul la Teologie care și-a ucis iubita cu 30 de lovituri de cuțit, a cerut să fie cercetat în libertate

Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o, cu zeci de lovituri de cuțit pe studenta la Medicină, a cerut să fie eliberat din arest preventiv....

Citește și :