Incident incredibil: contabila unei firme a fost sechestrată, bătută, tunsă şi dezbrăcată de fiul şi fiica patronului, cu complicitatea unui pompier

701

Trei tineri din Bihor, între care şi un subofiţer al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crişana, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii Parchetului Militar, acuzaţi de tâlhărie şi lipsire de libertate, după ce au sechestrat şi umilit o femeie, pe care au dezbrăcat-o, au legat-o, au bătut-o şi au tuns-o, aruncând-o în final, în pielea goală, în curtea casei în care locuieşte mama ei, în localitatea Măgeşti.

Incidentul incredibil s-a produs vineri după-amiază în satul bihorean Ortiteag din comuna Măgeşti, într-un birou al unei prospere firme de construcţii patronată de Gavril Costa, tatăl a doi dintre tinerii agresori, Andrada (27 ani) şi Florin Costa (29 ani).

Afaceristul, Gavril Costa, fost primar al comunei Măgeşti vreme de trei mandate, în perioada 2000 – 2012, era bănuit de copiii săi că ar avea o relaţie cu contabila firmei sale şi au vrut să se răzbune pe femeia care ar fi intervenit între el și mama lor.

Planul de răzbunare l-au pus în aplicare împreună cu iubitul Andradei, un pompier orădean, Cătălin Butuc (31 ani), fiul unei poliţiste şi al fostului şef al Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Bihor.

Cătălin Butuc, pompier Oradea

Cei trei au chemat-o pe victimă la birou sub pretextul că au nevoie de ajutorul ei, iar când a ajuns au umilit-o: au ţinut-o sechestrată vreme de aproape 8 ore, i-au luat telefonul, i-au pus un căluş în gură, au legat-o de mâini şi picioare cu curele, au dezbrăcat-o şi au tuns-o cu un aparat, tăindu-i şi genele şi sprâncenele, au bătut-o, iar în final au urcat-o într-o maşină şi au dus-o în sat la mama ei, aruncând-o în curtea imobilului.

Abia aici, femeia, mamă a doi copii de 11 şi 18 ani, a reuşit să ceară ajutor, sunând la Poliţie.

„Au schingiuit-o”

Victima a fost transportată de familie la spital, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă şi la Serviciul Judeţean de Medicină Legală, având fractură la genunchi şi la coaste, traumatism cranian, vânătăi la nivelul gâtului, al mâinilor, dar şi pe corp.

„Este de neconceput într-o societate civilizată să se întâmple aşa ceva. Doar nu suntem în vestul sălbatic. Nu mă interesează cine sunt, câţi bani au sau ce i-a determinat să facă o asemenea grozăvie. Nu ştiu şi nici nu mă interesează dacă a avut vreo relaţie cu tatăl lor. Chiar de ar fi aşa, nu sunt ei în măsură să facă ce au făcut. Au schinguit-o, i-au rupt coaste, i-au dislocat genunchiul, i-au spart capul, au strâns-o de gât. Nişte monştri!”, a declarat sâmbătă, pentru BIHOREANUL, soţul femeii agresate, revoltat de cele întâmplate.

Cei doi sunt în divorţ, a mai spus bărbatul, astfel că atunci când şi-au văzut mama rănită, copiii l-au bănuit întâi pe el de cele întâmplate. „Au venit la mine plângând să mă întrebe ce am făcut. Ea e distrusă, a ajuns într-un asemenea hal că vrea să se spânzure. Copiii mei plâng din cauza unor nemernici”, a mai spus bărbatul.

Reţinuţi

Acesta susţine că agresorii soţiei sale i-ar fi furat şi laptopul, dar şi o sumă mare de bani, pe care aceasta o păstra la serviciu din pricina neînţelegerilor din familie. „Având o relaţie tensionată, i-a dus la serviciu”, povesteşte bărbatul.

El spune că Andrada Costa l-a sunat chiar în timp ce îi ţinea soţia sechestrată, să-i spună să se întâlnească, să-i dea banii. „N-am înţeles ce s-a întâmplat. Am aşteptat-o în Aleşd, dar m-a sunat să-mi spună să mă duc acasă, că a venit Poliţia, pentru că a bătut-o pe soția mea. Când am ajuns acasă, am văzut ce au făcut”, zice el.

Ancheta pornită în caz iniţial de poliţiştii din Aleşd a fost preluată vineri seară de procurorii militari. Competenţa le aparţine, explică poliţiştii, deoarece complicele celor doi fraţi, Cătălin Butuc, este pompier militar.

Anchetatorii au găsit în timpul cercetărilor aparatul cu care a fost tunsă victima lor, smocuri de păr, urme de sânge, iar sâmbătă dimineaţa au descins şi la domiciliile autorilor.

Cei trei tineri au fost ridicaţi pentru audieri şi au fost reţinuţi, sâmbătă, pentru 24 de ore, sub acuzațiile de tâlhărie şi lipsire de libertate, urmând ca procurorii să decidă, după expirarea perioadei, dacă vor solicita alte măsuri preventive.
Sursa: bihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ