Incident grav! Femeie rănită și mașini avariate după explozia unei butelii

454

O femeie din Drobeta Turnu Severin a fost rănită şi şapte maşini au fost avariate după ce o butelie a explodat într-o locuinţă. Incendiul izbucnit în urma exploziei a fost stins de un pompier aflat în timpul liber.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, Raluca Tîrcă, într-un apartament din Drobeta Turnu Severin a explodat o butelie, iar explozia a fost urmată de incendiu.

Proprietara locuinţei a suferit arsuri şi a fost dusă la spital.

Incendiul a fost stins de către un pompier, Drăghici Lucian, care se afla în timpul liber. Acesta, împreună cu un prieten, a observat că la etajul trei al unui bloc geamul de la bucătărie a fost spart, ca urmare a unei explozii.

”Au sunat de urgenţă la 112 şi au urcat în apartament, unde au întrerupt curentul electric, au scos victima din focar şi au acţionat prompt pentru stingerea incendiului ce se manifesta la o butelie şi o debara, împiedicând extinderea acestuia la întregul apartament”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.

În urma exploziei, structura de rezistenţă a blocului nu a fost afectată, însă şapte maşini au fost afectate din cauza spargerii geamurilor.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.