Ca în fiecare an trecut de la acel Decembrie Luminat, de când ne-am luat ,,rația de libertate”, timișorenii, implicați activ în Revoluție, se adună pentru a-și plânge camarazii căzuți atunci sau plecați dintre noi în anii din urmă.
Chiar în primele momente de când Timișoara a devenit oraș liber de comunism a apărut o adevărată forță de coagulare a dorințelor celor din piața Operei.
În foarte scurt timp, această organizație și-a asumat toate calitațile pentru a se transforma într-o structură politică, chiar dacă lumea, abia desmeticită după prăbușirea vechiului regim, nici nu știa ce ar putea însemna un partid, după lunga domnie a celui comunist.
Comitetul revoluționar din balconul Operei a considerat că era nevoie de o formă de organizare politică, care să conducă și finalizeze actul revoluționar.
Nu trebuie să uităm că, în data de 20 decembrie, la București, încă era la conducerea țării, dictatorul Ceaușescu. Frontul Democratic Român este numele comitetului revoluționar înființat în 20 decembrie 1989, în clădirea Operei din Timișoara.
Nici nu se putea imagina un conducător mai îndreptățit să coordoneze noua formațiune înafara profesorului de electrotehnică Lorin Fortuna. El a fost, în acele momente teribile, când nu era nimic jucat, cel mai calm, lucid și coerent dintre revoluționarii de la Operă. Din mulțimea din piață și din cei aflați în clădirea Operei au apărut spontan câțiva lideri. Dar, indiscutabil, nu se putea nimeni compara cu Fortuna.
Pe lângă obișnuința de a vorbi mulțimilor de studenți, eminentul profesor al Politehnicii avea și anvergura unui om de știință autentic, care deținea, la acea vreme, o serie întreagă de invenții în domeniul roboticii și al limbajelor artificiale.
Tocamai pentru a evoca personalitatea de lider autentic a politicianului Fortuna a avut loc azi un simpozion dedicat Frontului Democratic Român și idealurilor curate și profund democratice, puse atunci pe hârtie. Frazele rostite în acea zi de 20 decembrie au reprezentat prima formă a unei proclamații către țară, înainte celei mult mai cunoscute, care a fost lansată în martie 1990, sub numele de Proclamația de la Timișoara.
Simpozionul de comemorare a Revoluției se respectă cu sfințenie de 32 de ani. Unul din copreședinții consiliului județean de atunci, Petrișor Morar a deschis discuțiile de azi, în care a omagiat activitatea și memoria celor dispăruți în ultima vreme: Ion Marcu, Claudiu Iordache și Lorin Fortuna.
Una din țintele, pentru anul viitor, ale asociațiilor de revoluționari ar fi realizarea unui Institut al Revoluției cu statut de subsecretariat de stat. Revoluționarii timișoreni își doresc ca, măcar o parte a Institutul omonim de la București să se mute la Timișoara.
Sunt destul de mulți istorici, cercetători ori chiar academicieni locali în măsură să dea un nivel științific superior încercării de a aduna toate datele disponibile despre Revoluție. Un alt vorbitor al simpozionului a fost Tudorin Burlacu.
Deși recunoaște că a avut multe dispute verbale încinse cu Lorin Fortuna, el a mărturisit că acesta a fost unul din cei mai capabili lideri, dintre cei ce au dorit să schimbe lucrurile, cu adevărat, în țara noastră. Invitații speciali ai sesiunii de dezbateri de azi au fost personalități diverse care au rostit și povestit detalii necunoscute din acele timpuri, aflate, încă, sub un con de umbră. Profesorul și medicul cardiolog Sorin Pescariu a povestit cu, emoție, că, în urmă cu trei decenii, a adunat mai multe casete cuprinzând dialoguri cu Fortuna, pe care le-a publicat în ziarul „Dialog Liberal”.
Au fost mai multe episoade pline de idei dense, de măsuri ce ar fi trebuit puse în practică, imediat după 1989, pentru ca modelul socialist falimentar, de până atunci, să dispară definitiv din mințile oamenilor.
Ovidiu Drăgănescu, actualul prefect interimar de Timiș, și care a făcut o carieră amplă ca politician liberal, a povestit câteva momente din noaptea de 16 spre 17 decembrie, când s-a produs episodul, devenit celebru, al tramvaiului oprit în Piața Maria.
De atunci și până la căderea dictatorulului avea să treacă doar o săptămână. Dar a fost una din cele mai dense din istoria contemporană. Printre cei ce au vorbit cu pasiune și emoție s-a numărat și profesorul Marcel Tolcea.
Reputatul gazetar a evocat starea tensionată de la redacția fostului ziar județean comunist „Drapelul roșu”, din acele zile, unde toți erau convinși că trebuie făcut ceva (evident, cu excepția șefilor) dar nimeni nu-și asuma responsabilitatea de a da la tipar solicitările revoluționarilor timișoreni.
Alături de câțiva inimoși și curajoși lucrători din întrepinderea poligrafică Banatul, Tolcea a povestit cum a reușit să scoată prețioasele pagini tipărite cu revendicările celor din piață.
Dorințele de viitor, promisiunile neonorate, problemele bănești care ne copleșesc, dar și situația Muzeului Revoluției, ce nu se mai finalizează, toate au fost luate în discuție ca posibile misiuni care trebuie puse în practică, spre neuitarea minunatei revoluții timișorene.
