În dimineața zilei de 15 iulie, a murit sculptorul Doru Covrig, unul dintre cei mai importanți artiști vizuali români contemporani din diaspora.

Doru Covrig a fost sculptor, plastician și fotograf. Născut în 1942, la Deta (jud. Timiș), a făcut studii în Timișoara și la București, unde a absolvit, în 1972, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Din 1982 a trăit și a lucrat în Franța, în regiunea pariziană. În ultimii ani, a locuit în Saint-Maur-des-Fossés, lângă Paris. A participat la numeroase expoziții de grup și simpozioane și a expus în importante expoziții personale, inclusiv la Bienala de la Veneția. Lucrările lui Doru Covrig figurează în colecții publice și private din Franța, România, Japonia, SUA etc.

Iată ce spunea regretatul artist într-un amplu interviu acordat lui Robert Șerban, apărut sub formă de carte (Urmele călătoare ale sculptorului, editura Brumar, 2019): “… nu e bine nici să dai lecții, și nici să judeci. Sunt multe căi și apoi multe excepții de la regulă, exemplul cel mai bun ar fi Marcel Duchamp, care a fost șef de școală. Este la fel adevărat că și mediul trebuie să fie propice, ca într-o grădină: terenul trebuie să fie fertil. La fel ca la un actor care, dacă este aplaudat, este și mai comic, dacă nu, nu mai are umor deloc, ba se și ratează în scurtă vreme. Trebuie bătut fierul cât e cald. Inspirația vine, de obicei, tot de la muncă, căci artistul este un animal exersat, încălzit și excitat. E ca la pianiști sau fotbaliști. Glumesc… Deși, poate, este la fel în toate domeniile.

Îmi place mai mult ideea că un artist este un om al muncii, că idealul este să lucreze cele opt ore, ca la uzină, sau chiar mai mult și, desigur, având inspirație — dacă este posibil, chiar multă inspirație. Apoi, dacă vremea e bună și există și un public care să guste, să aplaude, să ceară chiar un bis, e grozav! Meseria asta se practică exact ca o navigație solitară, dar e bine să existe un port la sosire, cu lume care se bucură că te vede și apreciază parcursul tău. Aventura ta pare să fie ca o performanță remarcabilă, chiar dacă se uită apoi foarte repede.”

Dumnezeu să îl odihnească!