Ianuarie Românesc la Gyula

121

Recent la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU) de la Gyula, Consulatul General al României, în colaborare cu UCRU și Academia Română, filiala Timişoara, a organizat „Ianuarie Românesc la Gyula”, manifestare aniversară dedicată Unirii Principatelor Române, Zilei Culturii Române și poetului Mihai Eminescu. Această manifestare a fost prima organizată de către C.G. Gyula, dedicată marcării marelui centenar al Unirii de la 1918.

Cu această ocazie s-a marcat şi împlinirea a șaizeci și șapte de ani de la înființarea revistei „Foaia Românească”, cea mai veche publicație de limba română din Ungaria. Manifestarea s-a organizat sub patronajul consulului general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni.

La acest eveniment au participat personalități ale comunităţii româneşti din Ungaria, conducători de instituții, reprezentanți ai mediului academic din Ungaria și România, din localităţi precum Gyula, Budapesta, Bekescsaba, Szeged, Timişoara, Oradea și Arad. Au fost prezenţi la manifestare PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); Daniel Banu, consul general al României la Szeged, Eunicia Maria Trif, coordonator al Institutului Cultural Român (ICR) din Budapesta, pr. Marius Maghiaru, preşedintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), Eva Bocsor Karancsi, preşedintele Autoguvernării Româneşti din jud. Bekes, Gheorghe Ardelean, consilier judeţean în Cons. Jud. Bekes (etnic român din Chitighaz), Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), Florin Olteanu, şeful Catedrei de Naţionalităţi a Inst. Pedagogic „Gal Ferenc” din Szarvas, Ştefan Oroian, membru al prezidiului UCRU (mentor al corului „Pro Musica”), prof. Petru Câmpean, reprezentant al filialei din Szeged al ICR Budapesta, Aurel Becan, protopop de Szeged și paroh la Cenadul Unguresc, alți preoți ai EORU, Adela Kiss, artist plastic ș.a.
Printre participanţii din România amintim prezenţa delegaţiilor celor două universităţi din Arad: prof. Teodor Cilan, prorectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, prof. Marius Grec şi prof. Virgil Jireghie, reprezentanţi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, prof. Ioan David, directorul Institutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, filiala Timişoara; prof. Cristina Marian, inspector la Inspectoratul Școlar al Județului Bihor, alţi reprezentanţi ai mediului academic şi ai mediului de afaceri din Arad, Timişoara şi Oradea.
Moderatorii seratei cultural-ştiinţifice au fost Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula şi pr. Marius Maghiaru, preşedintele UCRU, care au adresat cuvinte de salut și de mulțumire tuturor participanților și au exprimat bucuria pentru posibilitatea organizării acestui eveniment dedicat mai multor momente de referință din viața poporului român, dar şi a comunităţii româneşti din Ungaria.
Programul manifestării a fost oferit de membri ai comunității românești din Ungaria şi de oaspeţi din România, cuprinzând la început un recital oferit ce Corul „Pro Musica” din Gyula, dirijat de prof. Adrian Bughi. Elevi ai Liceului „Nicolae Bălcescu” au prezentat un montaj literar inspirat din opera lui Mihai Eminescu. Reprezentanţii Academiei Române, filiala Timişoara, au prezentat publicului prelegerile: “Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor” (prof. univ. dr. Crişu Dascălu) şi “Unirea Principatelor Române, în contextul European” (conf. univ. dr. Ioan David). Artista Maria Alice Poenariu, din Timişoara, a susţinut un recital la pian, prezentând lucrări de J.S. Bach, L. van Beethoven, F. Liszt, B. Bartok dar şi C. Porumbescu.
În cadrul dezbaterii de la sfărşitul manifestării, au luat cuvântul PS Părinte Episcop Siluan, consulul general Daniel Banu, prof. Teodor Cilan; prof. Sorin Başchir, prof. Marius Grec, prof. Maria Gurzău Csegledi. Aceştia şi-au exprimat bucuria de a fi martorii acestui eveniment de spiritualitate românească, la Gyula, cu multiple semnificaţii. Academia Română, filiala Timişoara, a oferit cu această ocazie, o diplomă de excelenţă consulului general român Florin Vasiloni. Consulatul General al României la Gyula a oferit participanţilor o recepţie, în cursul căreia participanţii au continuat dezbaterile într-o atmosferă plăcută.
În aceeași zi, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la prima ediţie a manifestării “Ziua Învățământului Superior la Gyula”. Manifestarea a fost organizată de către Primăria orașului Gyula în colaborare cu Universitatea „Gal Ferenc” din Szarvas, în cadrul căreia funcționează și Faculatea de Ştiințe sanitare din Gyula. Manifestarea a fost prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la înființarea învățământului superior din acest oraș. La eveniment au luat parte printre alții, Zita Horvath, subsecretar de stat, responsabil pentru învățământ superior în cadrul Ministerului Resurselor Umane, Kiss-Rigo Laszlo, episcopul romano-catolic din Szeged, Kovacs Jozsef, deputat, Arpad Takacs, șeful Oficiului Guvernamental din județul Bekes (Prefectura), Gabor Kozma, rectorul Universității „Gal Ferenc”, Erno Gorgenyi, primarul orașului Gyula.

LĂSAȚI UN MESAJ