Nu cred că demisia dlui Eduard Hellvig de la conducerea Serviciului Român de Informații are vreo legătură cu performanțele domniei sale în managementul acestei instituții. După câte știu, mai toată lumea a avut și are față de dl Hellvig numai cuvinte de laudă. Apreciat de mai toți politicienii din arcul guvernamental — și nu numai de către aceștia —, de presa autohtonă, dar și de cea din străinătate, ba chiar și de către românul obișnuit, plătitor de taxe și de impozite, dl Hellvig a ajuns pe buzele tuturor după ce însuși Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, ajuns într-o vizită privată pe plaiurile mioritice, a cerut să-i fie prezentat spre a-i mulțumi pentru munca depusă în slujba României și a implicării ei euro-atlantice. Prin urmare, părăsirea de către dl Hellvig a importantei poziții de director al SRI — postură din care putea privi „de pe creasta muntelui” la jocurile și aranjamentele politice inițiate și consumate de pletora politică a României — trebuie să aibă alte explicații și, respectiv, alți determinanți.

De câteva luni, am început să ne obișnuim cu ideea că, la viitoarele alegeri prezidențiale cel mai probabil, Partidul Social-Democrat va propune drept candidat al său pe dl Mircea Geoană, cel care, venind din funcția de Secretar General Adjunct al Alianței Nord-Atlantice și de fost ambasador al României în Statele Unite ale Americii, are mari șanse să obțină mult visatul mandat de Președinte al României. Pentru dl Geoană situația de acum este mult mai prietenoasă ca cea din 2009: (i) imprevizibilul, vicleanul și nefrecventabilul Traian Băsescu nu se mai numără printre candidații la funcția supremă în statul român; (ii) sistemul de supraveghere a scrutinului și de contabilizare a voturilor este mult mai bine securizat decât era în 2009; (iii) electoratul de azi nu mai poate fi prostit cu povești legate de afinitățile rusofile ale dlui Geoană, în condițiile în care acesta a fost preferat de americani pentru a doua poziție executivă în Alianța Nord-Atlantică și, fără îndoială, înainte de a-l promova, yankee-ii l-au verificat temeinic. Dl Geoană este produsul de lux pe care social-democrații îl servesc electoratului în locul candidaturii dlui Marcel Ciolacu (actualul Președinte al PSD), a cărui șansă de eșec într-o competiție prezidențială este previzibilă.

Observând „mișcările” din Partidul Social-Democrat, la rândul lor, liberalii au trecut „la atac” imaginând o strategie care să le conserve statutul de partid prezidențiabil. Maestrul de ceremonii a fost Președintele K.W. Iohannis, într-o piesă bine regizată, în care rolul principal i-a revenit dlui Eduard Hellvig. Cu o solemnitate și cu o motivație studiate, acesta a părăsit funcția de director al Serviciului Român de Informații, declarând, printre altele, următoarele: „Pietrificarea în funcție nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greșite pentru instituție, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcției cu persoana care o deține”.

Impresionant până la lacrimi! Însă numai pentru cei care nu au citit niciodată vreo carte de istorie sau vreuna de strategie ori pentru cei care au urmat — la frecvență redusă — un curs de planificare politică, eventual cu un vreun fost angajat al aceluiași Serviciu Român de Informații. Pentru cei ceva mai citiți, lucrurile sunt destul de clare. Venit de pe prestigioasa funcție de director al SRI, dl Hellvig îi poate face față cu succes dlui Geoană într-o competiție pentru fotoliul de la Palatul Cotroceni. Și dacă va pierde în fața dlui Geoană, dl Hellvig o va face onorabil, la o diferență destul de mică pentru a nu face de râs PNL-ul, al cărui scor electoral este astăzi îngrijorător de mic.

Până la urmă, modelul unui fost șef de serviciu secret, devenit ulterior președinte, nu este chiar unul inovativ. Nu trebuie uitat că și bătrânul George Bush a devenit al 41-lea Președinte al Statelor Unite după ce, ani la rândul, a fost director al CIA (unul dintre cele mai cunoscute servicii secrete nord-americane). Și a fost un Președinte foarte bun al Statelor Unite! În fond, dl Hellvig este — la fel ca dl Geoană — un produs de lux, menit a-l înlocui în cursa prezidențială, din partea liberalilor, pe mai puțin valorosul Nicolae Ciucă, un fost premier al acestei țări, care s-a remarcat printr-un lexic foarte sărac, printr-o atitudine supusă față de potentații Uniunii Europene, printr-o frunte mereu plină de sudori și o bâlbâială care ne scotea din minți pe cei mai mulți dintre noi.

Prin urmare, demisia dlui Hellvig pare a avea un cu totul alt scop decât cel declarat de fostul director al Serviciului Român de Informații. Este o demisie menită a salva onoarea politică a liberalilor (atâta câtă a mai rămas), de a-i opune dlui Geoană un contracandidat cu care acesta din urmă va avea cel puțin ce vorbi în cursul unor mult așteptate dezbateri de campanie electorală și de a „trage în sus” scorul electoral al partidului altădată condus de Brătieni, scor care riscă să fie de-a dreptul „subjugat” de naționaliștii de la AUR. Cu un domn Ciucă la prezidențiale, Partidul Național Liberal riscă să se facă de tot râsul și „să prindă” în primul tur al acestor alegeri un binemeritat loc trei. De ce binemeritat? Pentru cel puțin trei motive: (i) liberalii au mizat, în ultimii zece ani, pe un Președinte al României, care va rămâne în istoria acestei țări drept „președintele-turist”; (ii) de ani buni, liberalii s-au asociat, spre a face o majoritate parlamentară, cu social-democrații, dintr-un oportunism greu de calificat; (iii) aceeași liberali l-au promovat în funcția de prim-ministru al Guvernului României pe un oarecare domn Ciucă, ale cărui calități de om politic serios lipsesc cu desăvârșire.