Generalul austriac ce și-a găsit chemarea ca director de stațiune balneară și arheolog al meleagurilor sale

348

Și pentru că sămânța aruncată de preaînvățatul părinte protopop Nicolae din Mehadia a avut parte de teren bun și de condiții prielnice tot de pe acele meleaguri aveau să se mai ridice mari oameni de arme dar și cărturari.

Unul din cei mai de seamă fii ai locurilor atât de încărcate de istorie ale depresiunii Cernei avea să fie, așa cum o cere tradiția grănicerească, un aprig om al armelor dar în egală măsură un împătimit al studiului celor ce au fost.

Urmând exemplul ilustrului său înaintaș Nicolae Stoica, a cărui nume la și purtat cu mândrie, Nicolae Cena avea să continue și pasiunea pentru urmele vechi lăsate pe acele meleaguri. Arheologia ca o componentă de bază a cercetării istorice avea să capete un avânt deosebit odată cu cercetările pe teren ale lui Cena.

Nicolae Cena (cunoscut în actele de proveniență austriacă și drept Nikolaus Cena ori Nikolai Cena) provenea dintr-o veche familie de aromâni din sudul Balcanilor. Se cunoaște faptul că în secolul al XVII-lea iar mai apoi și în cel de-al XVIII-lea populațiile creștine din Balcani au început să sufere tot mai multe prigoniri din parte stăpânirii otomane. Un mare val de dezrădăcinați din Macedonia și Albania au luat calea spre Austria unde au putut să-și continue, fără a fi stingheriți modul lor de viață și credința creștină. Cei din neamul Cena s-au stabilit în Banat prin secolul al XVII-lea ocupându-se cu comerțul sau cu milităria.

Nistor Cena a fost cunoscut ca locotenent în formațiunile de grăniceri ce au dus faima militarilor din sudul provinciei. În familia acestuia din Mehadia (pe atunci în comitatul Caraș-Severin) avea să se nască copilul Nicolae la data de 3 decembrie 1844.

Ca mai toți fii satului a urmat primele clase în localitate. Iar mai apoi pentru a păstra tradiția de familie a luat calea Caransebeșului la Școala Militară Grănicerească din localitate. Aici se făcea școală serioasă dar și o bună pregătire militară pentru cei ce se dedicau vieții de oștean. Cine absolvea această școală putea fi sigur că poate prinde un loc la oricare din școlile superioare din imperiu.

Tânărul cadet Nicolae Cena își continuă studiile la prestigioasa Școala Specială de Pionieri de la Tulln an der Donau din Austria Inferioară. În timpul studiilor pe lângă materiile obligatorii pentru un militar este atras în mod special și de cunoștințele umaniste mai cu seamă de istorie și de studiul limbilor străine. Absolvă cu bine printre primii din generația sa și în scurt timp va primi pe umeri galoanele de sublocotenent. În 1863 a devenit locotenent al Regimentului românesc 64 de infanterie.

Dar cum secolul al XIX-lea a fost plin de conflicte militare în 1866 izbucnește războiul austro-prusac, Pe cât de scurt pe atât de încrâncenat s-au confruntat majoritatea statelor germane din Europa de atunci. Nu mai puțin de 29 de mici state satelit grupate fie în jurul Prusiei fie în jurul Austriei și-au împărțit supremația asupra centrului continentului.

De aici Austria a ieșit destul de șifonată cu unele pierderi teritoriale. Locotenentul Cena se afirmă pe câmpul de luptă în special în marea confruntare de la Königgrätz (Hradec Králové din Cehia de azi) numită și Bătălia de la Sadova). Înfrângerea Austriei a dus la slăbirea imperiului și avea să ajungă până și în folclorul românilor ardeleni. Aceștia plini de umorul frust al celor de sat, ce nu aveau prea multă carte, ironizau soarta imperiului ce a luat bătaie la Cânegras.

Nicolae Cena urcă treptat în ierahia militară pentru destoinicia cu care rezolva indatoririle sale. În 1873 este avansat locotenent major. Iar din 1874 pânî în anul 1879 este detașat la Timișoara unde predă la școala de cadeți din localitate. Aceasta mai poate fi văzută și azi dar nimic nu mai amintește de acele vremuri. Este vorba despre ce azi se numește cazarma U. Școala avea mai apoi în timp să-și câștige un nou sediu ce azi este spitalul municipal (Clinicile Noi).

Probabil că a făcut treabă bună ca profesor deoarece este iar avansat în 1879 la rangul de căpitan. În 1881 a fost chemat în capitala imperială la Viena pentru însărcinări mai înalte în cancelariile ministerului de război.

Toată zona Balcanilor a rămas în continuare un butoi cu pulbere. Nu conteneau conflictele. În provincia anexată ca protectorat, Bosnia Și Herțegovina bătăliile, erau la ordinea zilei. Ca ofițer Cena se afirmă pentru fapte de arme în pacificarea provinciei.

Între anii 1881 și 1885 revine la chemarea sa de dascăl pe care nu a uitat-o niciodată și preia comanda Liceului Militar pentru cadeți din Königsfeld (azi Dubrava din zona Zagrebului). Un ofițer cu atâtea calități nu putea să treacă neobservat de mai marii vremii și este chemat în 1887 să slujească la Curtea Marelui Duce de Luxemburg Adolf I ultimul Duce de Nassau.

Datorită însușirilor sale de militar încercat dar și de dascăl cu har a primit misiunea de a organiza liceele militare din Marburg și Komenitz. Pentru aceste merite Cena a fost avansat la gradul de maior în 1890 și nu putea să nu atragă atenția chiar la Curtea de la Viena înpăratului Franz Iosif ce este încântat de acest ostaș.

Împăratul a semnat avansarea la rangul de locotenent-colonel (1894) unde nu a zăbovit prea mult. În scurt timp, pe data de 22 mai 1897 o nouă avansare îl propulsează la comanda regimentului Freiherr von Bouvard numărul 74 din Galiția cu gradul de colonel.

Pentru a dovedi că militarii ce provin din sudul provinciei noastre nu sunt cu nimic mai prejos decât colegii lor de origine mult mai nobilă și cu nume mult mai sonore din protipendadă, copilul plecat din Mehadia a ajuns în galeria nu foarte restrânsă a generalilor bănățeni.

Pentru calitățile sale de ofițer și vitejia sa în lupte în ziua de 1 august 1904 este avnsat la gradul de Generalmajor (general de brigadă) și comandant al brigăzii nr. 3 cu sediul la Rzowszów.

Anul 1904 avea să fie o mare cumpănă pentru cel ce a devenit un venerabil al oștirii imperiale. Este implicat într-un accident intâmplătoar în care cade de pe cal cu urmări foarte grave. Deși ar fi putut să se retragă din serviciul activ după refacere a rămas în continuare la comanda marilor unități din subordinea sa pentru încă o perioadă de patru ani.

Abia în vara anului 1908 pe data de 17 iunie se retrage din serviciu și este numit feldmareșal al imperiului (Feldmarschalleutnant) echivalentul a unui general de divizie după canoanele de azi.

Dar cu toată cariera strălucită pensia nu avea să aducă liniștea deja vârstnicului oștean.

În ciuda înaltelor distincții pe care le purta, cum ar fi: Ordinul Coroanei de fier clasa a III-a, Crucea de cavaler al ordinului Împăratului Franz Iosif I, Crucea de Merit Militar sau medalia Signum Laudis la un moment dat niște zeloși funcționari, fără minte prea multă, aveau să-l arunce în pușcărie pentru fapte închipuite.

Anul 1914 nu aducea nimic bun. În apropierea frontierei cu Serbia se adunau trupe ce prevesteau viitoarea conflagrație mondială. Se făceau mobilizări între cei apți de a pleca la unitățile lor militare. Populația de etnie sârbă erau alături de frații lor de peste frontieră. Autoritățile maghiare au declanșat ample arestări printre sârbi dar au fost ridicați și numeroși români. Situația a fost și mai mult tensionată de un comandant militar al Timișoarei ce nu avea deloc diplomație și aplica forța în toate cazurile.

În vara anului 1914 a căzut victimă mașinațiunilor unor generali pe numele lor de Arthur von Bolfras și Franz Conrad von Hotzendorf ce l-au acuzat de simpatii pro române. Sigur că niciodată nu și-a renegat originea și convingerile naționale. A fost suspectat că întreținea legături cu militari din armata română. Pe data de 26 iulie 1914 a fost arestat generalul Cena, împreună cu Coriolan Buracu de către jandarmii maghiari și încarcerat la Caransebeș.

Ancheta făcută în grabă de cancelaria de la Budapesta l-a acuzat ca spion și agitator în favoarea României. La data de 24 august 1914 a fost scos din închisoare și trimis cu domiciliu forțat la Viena. În eliberare lui, un rol important l-a avut generalul Gheorghe Domășnenu pe vremea aceea având o înaltă demnitate în Ministerul de Război.

Dar cum Cena nu putea sta liniștit nici în exilul său forțat a profitat de situație și a început ample cercetări în arhivele Ministerului de Război. Studiază hărți și rapoarte militare despre luptele în care au participat mai cu seamă grănicerii bănățeni din zona de competență a fostului regiment de graniță. A adunat multe date ce urmau să se închege într-o viitoare istorie a Mehadiei.

Arestul lui Nicolae Cena sau domiciliul forțat de vremuri aveau să declanșeze o mai veche pasiune. Militarul tras pe dreapta s-a aplecat asupra studiului istoriei și a arheologiei.

Asemenea ilustrul său înaintaș, a cărui nume l-a purtat, părintele Nicolae Stoica de Hațeg, a avut o viață la fel de zbuciumată și cu aceleași chemări. Ambii au îmbrăcat haina militară, chiar dacă protopopul a fost doar preot în armată și nu ostaș combatant. Ambii au fost și profesori ori învățători ce au organizat și încercat să îndrepte învățământul din epoca lor. Iar adevărata misie de cărturar a fost relevată la o vârstă mai înaintată.

Prin cronicile scrise și cercetările arheologice pe teren au pus bazele studiului serios al zonei lor de baștină, locul de neasemuită frumusețe a Mehadiei și a Băilor Herculane. Nicolae Cena nu l-a cunoscut pe concetățeanul său. Părintele Nicolae a plecat la domnul cu un deceniu înainte de nașterea generalului dar ca operă istorică parcă ar fi maestru și discipol în ale istoriei bănățene.

LĂSAȚI UN MESAJ