24.1 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Găurile negre din autostrăzile din Banat!

An de an, șoferii speră că autoritățile vor inaugura noi sectoare de autostradă, dar rămân cu speranța. Din păcate, veștile nu sunt bune, mai ales pentru vestul țării, unde avem o șosea rapidă cu găuri care nu vor fi „umplute” prea curând.

„Banatul Azi” a intrat în posesia unor documente oficiale în care se vede progresul șantierelor dintre Timișoara și Deva. Aici avem redate toate bâlbâielile și întârzierile de ani de zile ale celor ce conduc Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii.

Lotul 2 din Lugoj – Deva, gaura neagră

Din lotul 2 de autostrada Lugoj – Deva lipsesc și acum 13 kilometri. Asta înseamnă că șoferii merg ce merg pe șoseaua rapidă, iar apoi trebuie să coboare pe drumul national, la Margina, și să urce înapoi, după cei 13 kilometri. Lotul are două secțiuni-problemă.

Secțiunea D, de 4 kilometri, are o valoare de 1,5 miliarde de lei și urmează să fie scoasă la licitație.

În data de 14 martie 2018 a fost respinsă recepția la terminarea lucrărilor pe acest sector, ceea ce înseamnă că mai sunt reparații de făcut, lucările nefiind conforme.

Secțiunea E are o lungime de 9 kilometri și reprezintă acea porțiune unde vor fi săpate tuneluri pentru animale și mașini.

În data de 26 iulie 2017, CNAIR înștiințează antreprenorul cu privire la „încetarea parțială a contractului față de obligațiile și drepturile corelative ale părților raportate la secțiunea E din contract”. Și aici lucrurile s-au blocat.

Acum, potrivit documentelor intrate în posesia „Banatul Azi”, procedura de licitație și execuție a lucrărilor este suspendată în vederea clarificărilor. Între timp, CNAIR a comandat execuția de foraje geotehnice în vederea construirii tunelurilor. Timp de trei luni, din aprilie, constructorul a realizat aceste studii ale terenului, și acum se interpretează rezultatele.

Mai sunt și exproprieri de efectuat, chiar dacă lucrările la acest sector de autostradă au început încă din 2013. Vorbim despre un culoar 3 kilometri și de un altul de 70 de metri, amplasat deasupra tunelurilor.

Acesta este unul din punctele slabe analizate de Curtea de Conturi a Uniunii Europene, care a transmis că va mai dura cel puțin 10 ani până când vom circula de la Nădlac la București pe autostradă.

„Întârzierile înregistrate sunt foarte mari: pentru componentele principale ale infrastructurilor, fără a se ține seama de timpul necesar pentru construcția infrastructurii de acces aferente, întârzierea în darea în exploatare este, în medie, de 11 ani. Acest lucru are consecințe importante în materie de siguranță și pune în pericol eficiența cofinanțării acordate de UE. Curtea a observant, totodată, că, pentru cele 17 acțiuni auditate, au fost retrase deja fonduri în valoare de 1,4 miliarde de euro din cofinanțarea alocată inițial de UE”, aflăm din raport.

Lotul 3, deschis traficului, aflat în expertiză

Lotul 3 din tronsonul de autostrada Lugoj – Deva, de 21 de kilometri, a fost deschis traficului rutier, dar se află în expertiză. Ceea ce înseamnă că sectorul poate fi supus unor noi lucrări, în funcție de rezultatul expertizelor tehnice.

Potrivit DRDP Timișoara: „În prezent, sectorul de autostrada Lugoj – Deva, lot 3, a fost deschis traficului rutier în 23.12.2019, în condiții de confort și siguranță, în regim de drum cu patru benzi de ciruclație, cu restricții severe de viteză și tonaj, prin respectarea concluziilor și recomandărilor din cadrul rapoartelor de expertize tehnice elaborate de SC Iptana SA. Spațiile sunt funcționale și deschise participanțiilor la trafic, prin grija DRDP Timișoara”.

Până acum au fost elaborate două expertize tehnice în scopul finalizării lucrărilor rămase de executat și/sau de remediat. Nu au fost de ajuns: se mai face o expertiză  privind „Analiza tehnică a calității materialelor puse în operă și verificarea lucrărilor de consolidare executate”, printr-un nou contract încheiat cu CESTRIN.

„Urmare a deschiderii circulației, din data de 23.12.2019, respectiv a recomandărilor expetizelor tehnice, DRDP Timișoara realizează urmărirea curentă a comportării în timp a autostrăzii, conform normativului. Până la data prezentei, personalul DRDP Timișoara a realizat lucrări pentru montarea indicatoarelor rutiere în vederea realizării punctului de întoarcere în nod rutier Dobra. Astfel, începând cu data de 09.06.2020, a fost deschisă circulația în nodul rutier Dobra”, aflăm de la DRDP Timișoara.

Problemele de pe șantierele spre Ungaria

Autoritățile centrale promit tot mai multe autostrăzi care să lege România de Ungaria. În timp ce vecinii noștri avansează și deschid noi artere, șantierele de la noi stagnează. Iar pentru șoferii din regiunea de vest acestea sunt extrem de importante, mai ales în condițiile în care la vama Nădlac II, singura care ne leagă de statul maghiar pe o șosea rapidă, este mereu aglomerație, iar conducătorii auto pierd ore bune pentru a o tranzita. Să nu mai vorbim că încă de pe vremea ministrului de Interne, Carmen Dan, se promitea construirea și deschiderea mai multor puncte de control aici, promisiune uitată între timp.

Aflat în plină campanie electorală, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, pictează un tabloul extrem de optimist cu privire la stadiul proiectelor de pe Autostrada A3 Transilvania, dintre capătul existent, de la Nădășelu, și granița cu Ungaria de la Borș.

Asociația Pro Infrastructură a prezentat tabloul real. Astfel aflăm că, la preluarea mandatului de ministru, în noiembrie 2019, se lucra pe un singur tronson al acestui proiect (Biharia – Borș, de 5,3 km); astăzi nu se lucrează pe niciun tronson.

Licitația pentru sectorul Suplacu de Barcău – Chiribiș (26 km) a fost anulată în decembrie 2019 și nu a fost relansată nici până astăzi. Pe tronsoanele Suplacu de Barcău – Nușfalău (13,5 km) și Zimbor – Mihăiești – Nădășelu (30 km), lansate în licitație în martie 2019, încă nu avem vreun câștigător declarant.

Pe tronsonul Poarta Sălajului-Zalău-Nușfalău (41 km), ce conține tunelul Meseș, de aproape 3 km lungime, domnul ministru „ne amenință” cu lansarea iminentă a licitației, din mai 2020; dar aceasta încă nu a fost lansată, exproprierile pentru toate tronsoanele dintre Mihăiești și Suplacu de Barcău (80 de km, în județul Sălaj) neintrând nici măcar în circuitul birocratic.

„În categoria veștilor bune includem finalizarea și recepționarea lucrărilor pe cei 5,3 km dintre Biharia și Borș pe 30 iulie (se estimează deschiderea circulației în tandem cu vecinii maghiari, pe 4 septembrie) și semnarea contractelor de proiectare și execuție pe tronsoanele Biharia – Chiribiș (28,5 km) și Zimbor-Poarta Sălajului (12 km). Însă acest ultim tronson nu va putea intra în execuție în toamna acestui an, cum afirmă domnul ministru, în lipsa exproprierilor.

Solicităm domnului Bode să se implice mult mai activ în deblocarea cu adevărat a problemelor de pe Autostrada Transilvania:

— lansarea pe circuitul birocratic a exproprierilor din județul Sălaj;

— lansarea licitațiilor pentru tronsoanele Suplacu de Barcău – Chiribiș și Nușfalău – Zalău – Poarta Sălajului;

— anunțarea cât mai rapidă a câștigătorilor și semnarea contractelor pe sectoarele Zimbor – Mihăiești – Nădășelu și Suplacu de Barcău – Nușfalău”, a transmis Pro Infrastructură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :