1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Gaura neagră de care Timişoara nu reuşeşte să scape! Milioane de euro plătite de timișoreni pentru a o astupa!

Timişoara suferă. Are o gaură neagră care de mai bine de 20 de ani afectează bugetul oraşului şi, în acelaşi timp, toţi timişorenii care contribuie la bunăstarea urbei de pe Bega. Nu e greu de ghicit că vorbim despre regia de termoficare locală, Colterm. Această instituţie de unde nu se scurg informaţii (decât pe surse), o regie care mereu se plânge de bani puţini şi care reuşeşte, an de an, să acumuleze tot mai multe datorii pe care, până al urmă, le plătim cu toții. Şi, cu toate acestea, administraţia locală, în frunte cu primarul Nicolae Robu, ţine în braţe regia falimentară.

Datorii istorice de care nu scapă Colterm

Despre datoriile istorice ale Colterm se scrie în presa locală de mai bine de 20 de ani. Încă de pe vremea fostei administraţii, Ciuhandu, s-a aflat despre cuantumul datoriilor istorice ale regiei, care există şi astăzi şi care grevează bugetul local de investiţiile ce-ar putea fi făcute cu banii pe care Colterm îi datorează diferitelor societăţi de la care cumpără materie primă, cum sunt energia electrică și gazele naturale.

Potrivit ultimei situaţii financiare postate pe site-ul Colterm, care datează de la mijlocul anului, cuantumul datoriilor se apropie de 160 de milioane lei. Datele sunt din 30 iunie 2017. Este însă o „performanţă” dacă ne gândim că la 1 ianuarie acelaşi an datoriile se ridicau la aproape 190 de milioane lei. Despre stingerea lor nu se menţionează nimic în raport. Iar aceste datorii trebuie achitate într-un an, deşi de fiecare dată regia a reuşit cumva să-şi eşaloneze plăţile şi să scape de eventualele penalităţi.

Pe lângă aceste datorii, se arată în aceeaşi situaţie financiară de pe site-ul Colterm, mai sunt alte 14,8 milioane lei care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 12 luni. Așadar, datoriile Colterm vor mai trena câţiva ani, afectând bugetul local și banii timișorenilor.
Colterm bun de plată după un proces controversat

coltermPrimăria Timişoara şi Colterm au pierdut definitiv procesul intentat împotriva E.ON Gaz, la începutul acestui an. Curtea de Apel Mureş a menţinut sentinţa dată anterior de Tribunalul Specializat Mureş şi obligă cele două instituţii să achite 29 de milioane lei către furnizorul de gaz.

Suma reprezintă costul gazelor livrate în Timişoara în perioada februarie–mai 2016. Colterm a beneficiat de gaze, dar nu a achitat şi costul acestora, aşa că furnizorul a fost nevoit să se adreseze instanţei. Acum încearcă să îşi recupereze banii.

„Prin sentinţa Curţii de Apel Mureş, Colterm și Municipiul Timişoara au fost obligate la plata a aproximativ 29 milioane către E.ON Energie România, reprezentând contravaloarea gazelor naturale consumate, penalităţi de întârziere şi taxa de timbru. La această dată, Colterm şi Municipiul Timişoara mai au de plătit din obligaţia mai sus menţionată suma de 10,3 milioane lei, E.ON Energie România urmând să efectueze toate demersurile legale pentru recuperarea acesteia”, transmite furnizorul de gaz. Colterm mai are de achitat şi peste 20 de milioane lei către ANAF, iar în acest caz s-a stabilit o plată eşalonată.

Portiţa de scăpare, ratată de Primăria Timişoara

mihai tudose la prefectura (2)Anul acesta putea să fie colacul de salvare pentru Colterm, dar acesta a fost ratat deşi a fost „lansat” de Guvern. Executivul a oferit sprijin financiar companiilor subordonate consiliilor locale din ţară pentru stingerea datoriilor. Suma pusă la bătaie depăşea 120 de milioane lei. Timişoara nu s-a regăsit însă pe listă, şi asta pentru că, spun autorităţile judeţene, dosarul întocmit de Primăria Timişoara şi Colterm nu  fost întocmit cum trebuie. Regia şi autorităţile locale ceruseră 34 de milioane lei pentru a ajuta compania de termoficare.

Subiectul a fost discutat chiar în decembrie, cu premierul Mihai Tudose, deşi proiectul a fost iniţiat de fostul prim-ministru Sorin Grindeanu.

„Acest subiect a fost discutat cu premierul și vicepremierul, însă concluzia nu este una fericită: Timișoara nu a fost cuprinsă, pentru că Primăria Timișoara, acționarul unic al Colterm, nu a făcut demersurile necesare și obligatorii pentru a primi acest ajutor de la Guvern, ajutor primit, de exemplu, de municipiul Arad”, au transmis în această lună reprezentanţii CJ Timiş.

mihai tudose la prefectura (17)Reacţia primarului Nicolae Robu, care încă de la începutul mandatului, din 2012, a ţinut în braţe regia şi a negat că aceasta ar avea dificultăţi financiare, nu a întârziat să apară.

„Am fost uimit să văd astăzi un comunicat de la Consiliul Județean Timiș, prin care învinuia Primăria că nu a făcut demersuri către Guvern pentru a primi bani din primăvară și până în această săptămână. Ultima adresă e din 6 decembrie. Avem din octombrie, avem nenumărate, eu nu știu cum s-a putut face o asemenea afirmație fără să fim întrebați. Dosarul cu documente arată demersurile. Este o notă de fundamentare din primăvară; pe baza ei, CJ Timiș și prefectura trebuie să genereze un act normativ. Noi trimitem actele prin e-mail, fax, dar, obligatoriu, și prin Poșta Militară. Domnul director Șerpe (n.r.: Emil Șerpe, director Colterm) spune că au fost trimise și că a fost acolo la mai multe discuții pe subiectul acesta. Am vorbit ieri cu domnul secretar de stat Dorel Vișan, de la Ministerul Energiei, și am stabilit ce trebuie făcut. Am inițiat o nouă notă de fundamentare și s-a elaborat un nou proiect de act normativ de către CJ Timiș și prefectură, iar luni va merge la București domnul Șerpe și va avea o discuție pe acest subiect”, a declarat Robu.
blocuri-timisoaraOricum, este greu de crezut că, după luni bune în care banii au ajuns în alte oraşe ale ţării, acum, la final de an, Guvernul va mai face alocări bugetare în acest sens. Aşadar, Colterm încheie anul cu aproape 160 de milioane datorii şi cu alte 14,8 milioane datorii care pot fi plătite în mai mult de 12 luni.

O altă salvare pentru Colterm mai putea fi majorarea prețului către populaţie la gigacalorie. Însă edilul-şef s-a opus acestei măsuri. Deşi nepopulistă, ea ar fi putut însemna încasări mai mari la Colterm. Însă o majorare a preţului plătit de timişoreni pentru căldură ar fi însemnat, cel mai probabil, mai puţini clienţi. Oricum, trendul timişorenilor este de a reunţa la sistemul public de termoficare şi de a-şi instala centrale proprii de apartament. Dacă în urmă cu 5 ani Colterm avea peste 90.000 de abonaţi, acum de-abia mai numără 60.000.

 

Alte subiecte :

Citește și :