15.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Fii preventiv, alege siguranța!

Sub deviza „Astăzi am învățat să ne ferim de pericolele lumii virtuale” Poliția Română a continuat seria activităților de prevenire și informare în școlile și liceele din Caraș-Severin. Una din temele abordate în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalității” a fost prevenirea victimizării minorilor, cu accent pe domeniul prevenirii criminalității informatice.

Proiecte, scenete, dezbateri, jocuri interactive cu întrebări despre siguranţa, eseuri cu mesaje antiviolență scrise de liceeni, recomandări valoroase, discuţii deschise cu poliţiştii, lecţii la dirigenţie, toate au făcut parte din suita de activităţi propuse de poliţişti pentru tineri, profesori şi părinţi, în şcolile şi liceele din județ și din țară, atât în oraşe, cât şi în mediul rural. Siguranța pe Internet a fost tema principală abordată, în care elevii au învăţat despre reguli de autoprotecție în mediul virtual, drepturile de autor, traficul de persoane și pornografia infantilă. Tinerii, la rândul lor, şi-au prezentat propriile viziuni cu privire la violenţă, formele de manifestare a acesteia şi modalităţi de abordare a luptei împotriva violenţei.

„Stop violenţei!”, „Fii preventiv, alege siguranța!” au fost unele dintre mesajele pe care şi le-au însuşit tinerii, în cadrul dezbaterilor despre identificarea situaţiilor de risc în care se pot afla şi luarea măsurilor de prevenire adecvate, pentru a evita unele situaţii de victimizare, prin conduita preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :