„Eréndira&bună-sa/replayed”, în premieră, la sala Studio a Teatrului Maghiar

43

„Eréndira&bună-sa/replayed”, spectacol al companiei Arte-Factum, va avea premiera joi, 18 noiembrie 2021, de la ora 19, în sala Studio a Teatrului Maghiar din Timișoara. Spectacolul este rezultatul celui mai recent Laborator de introspecție teatrală al regizorului Kocsárdi Levente, inspirat de opera scriitorului Gabriel García Márquez.

„Am reluat cercetarea în cadrul celui mai longeviv laborator de introspecție teatrală #artefactum, pentru a aprofunda temele de reflecție pe care le propunem în spectacol, subiecte acute, sensibile, vulnerabile, ale lumii contemporane, iar experiențele acestui proces alcătuiesc arhitectura show-ului nostru. Încercăm în acest spectacol să vorbim asumat și sincer despre abuz și traumă, despre cât și cum implici în practica teatrală experiențe personale traumatizante, despre condiția actorului tânăr și puterea lui de a discerne între realitate și ”trăirism”, despre cât de pregătiți sunt tinerii actori pentru acest joc cu focul, pe linia fluidă dintre viață și teatru.

Vorbim despre una dintre cele mai monstruoase forme despre abuz, căci exploatarea sexuală a unei copile nu poate fi (doar) o poveste exotică sau o știre efemeră; dincolo de ficțiunea genială care ne-a inspirat, este o devianță atroce a lumii actuale. O altă temă supusă analizei a fost modul în care visul pătrunde în teatru și îi modifică alchimia profundă, cum acționează el asupra resorturilor intime ale teatralității.
Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet, Toamna patriarhului și Un domn foarte bătrân, cu niște aripi uriașe, scrierile lui Márquez care ne-au inspirat, sunt doar pre-texte care le dau actorilor și personajelor lor prilejul să cartografieze cu semne personale tangențele dintre teatru și realitate în spectacolul care începe chiar cu petrecerea lor la final de facultate. Eréndira&bună-sa este, așadar, teatru de explorare și experiment, teatru-școală și teatru- militant, însă, mai mult decât orice, este un spectacol de teatru cu actori tineri și talentați, care au avut curajul și dorința de a explora teritorii fragile ale parcursului lor personal și teatral” – Levente Kocsárdi, regizor.

Distribuția acestei versiuni a spectacolului îi cuprinde pe actorii Aida Olaru, Iulia Ioana, Teodor Cauș, Alexandru Romescu, Flavius Ichim, Alin Radu/ Alexandru Popescu. Regia: Levente Kocsárdi; scenografia: M.C Donici; coregrafia: Alin Radu; video artist: Olimpiu Vuia; dramaturgie&adaptare: Simona Donici. Spectacolul este jucat în limba română.
„Erendira&bună-sa/replayed” este o producție a Companiei independente Arte-Factum. Proiectul cultural Nocturnalii 2021 este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara, prin Centrul de Proiecte Culturale, şi al Consiliului Local Timişoara. Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Timiș. Parteneri: Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.