5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

După o dispariție misterioasă în Triunghiul Bermudelor, o navă a fost găsită după 100 de ani

Nava SS Cotopaxi a dispărut misterios în Triunghiul Bermudelor în anul 1925. De atunci, despre ea au circulat o mulțime de povești și zvonuri, iar regizorul Steven Spielberg a făcut și un film. Și iată că, la aproape 100 de ani de la misterioasa dispariție, epava a fost găsită, în cele din urmă, în apropiere de coastele Floridei.

Cotopaxi era o navă comercială americană construită în Primul Război Mondial, în cadrul unui program de urgență. Fusese lansată la apă în 1918 și era destinată aprovizionării.

La 29 noiembrie 1925, Cotopaxi pleca din Charleston, Carolina du Sud, având ca destinație Havana, Cuba. Era încărcată cu cărbune și la bord avea 32 de persoane. Pe durata voiajului, nava se confruntă cu o violentă furtună tropicală și semnalează prezența apei în cală. La două zile de la plecare, Cotopaxi dispare în Triunghiul Bermudelor, o zonă maritimă cu o sinistră reputație, situată între insulele Bermude, sudul Floridei și Puerto Rico. Regiunea mai este numită și „triunghiul diavolului”, iar disparițiile de nave și avioane în această zonă au inspirat numeroase cărți și filme.

Cotopaxi nu a lăsat nicio urmă și nu se știe unde s-a scufundat cu exactitate. Nu au fost găsite nici epava, nici bărci de salvare, dar nici cadavre.

Un grup de exploratori și arheologi submarini au pornit în căutarea unei alte nave, care s-a dovedit, de fapt, a fi chiar Cotopaxi.

Canalul american Science Channel va difuza în curând un film despre aceste cercetări și despre descoperirea făcută.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Peste 200 de lideri de afaceri europeni așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara, premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final. Din cele 7 țări...

Citește și :