Dacă ne privim în oglindă

232

Situaţiunea politică s-a clarificat mult în scumpa şi prea trista noastră ţară. Sistemul băştinaş, sub ochii vigilenţi ai comisarilor şi consultanţilor externi, a executat întocmai şi la timp alegerile europarlamentare în mai şi cele prezidenţiale în noiembrie 2019. La europarlamentare, procentele şi aleşii au ieşit conform planului pregătit în detaliu. S-a văzut de la o poştă lucrătura, mai ales cu voturile pentru UDMR în judeţele din Sud şi din Moldova, nelocuite de maghiari.

Factorul intern şi-a tras partea leului şi ficţiunea politică PMP l-a trimis pe Traian Băsescu la Bruxelles şi l-a scos din joc pe Călin Popescu Tăriceanu, cu al său la fel de ficţional ALDE. În plus, i s-a tăiat nasul PSD-ului, căruia i s-a atribuit un scor dezastruos. Rezultatul prea bun al PNL — în fapt, fostul PDL, care a terorizat neosecuristic România vreo 10 ani, împreună cu Traian Băsescu — rămâne profund dubios. Ascensiunea USR-Plus are o justificare externă clară, care corespunde ascensiunii Franţei la comanda UE în dauna Germaniei, şi astfel Dacian Cioloş conduce grupul parlamentar centrist Renew Europe al preşedintelui francez, Emmanuel Macron.

Alegerile europarlamentare, mai ales rezultatele lor, au fost decisive pentru ce a urmat la alegerile prezidenţiale. Jocurile pentru prezidenţialele din noiembrie fuseseră deja făcute în mai, la europarlamentare. Scorul de maidan (Bogdan Tiberiu Iacob) cu care a câştigat preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis, împotriva contracandidatei pe care şi-a desemnat-o singur, Viorica Dăncilă, la indicaţiile stricte ale Sistemului, desigur, nu a făcut decât să confirme că deciziile erau luate, iar continuitatea cerută de Germania s-a impus. Lui Klaus Iohannis i se dăduse „guvernul meu” — pe care îl cerşise mereu, ce-i drept, dramatic, ultraminoritar, şi deci cu o credibilitate aproape de zero — încă înainte de cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale. Cele două tururi au fost perfect inutile, foarte costisitoare (mai ales în străinătate) şi au discreditat temeinic ideea de alegeri democratice. Nu s-au deosebit deloc de felul în care se alegea Nicolae Ceauşescu în anii ’80 sau Ion Iliescu în anii ’90.

Acum ar trebui să fie clar pentru toată lumea că nici alegerile europarlamentare şi nici cele prezidenţiale din România nu sunt făcute pentru noi. Adică nu prea alegem noi, românii, iar aleşii nu reprezintă, evident, interesele noastre. În cele două rânduri de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale, factorul extern — UE, Germania, Franţa, NATO, cu interesele multinaţionalelor lor — controlează întregul proces, iar factorul intern nu e decât un executant docil, foarte disciplinat.

Singurele alegeri care ne mai rămân cu adevărat sunt cele locale, lucru absolut tipic pentru o colonie. Nici măcar alegerile generale, parlamentarele, care ar trebui să dea şi prim-ministrul, şi guvernul, nu e sigur că ne mai aparţin. Actualul guvern minoritar Ludovic Orban, cu cele 20 de procente reprezentare în Parlament, plus eventual 5 procente fantomatice ale PMP, ne indică anticipat că nici reprezentarea parlamentară autentică nu mai e decisivă pentru numirea şi confirmarea primului-ministru. Dalmaţienii răspândiţi în toate partidele pot schimba, la un semn, orice majoritate.

De ce insistă preşedintele ales, Klaus Iohannis, la fel ca USR-ul, să se facă alegeri parlamentare anticipate? În fond, termenul acestora e doar peste un an şi votul dat de români în iarna lui 2016 ar trebui să fie totuşi respectat. Desigur, e deja limpede că Iohannis şi cei pe care îi reprezintă nu respectă nici Constituţia, nici deciziile CCR şi nici votul netraficat al cetăţenilor români. Explicaţia e, deci, simplă: prin următoarele alegeri parlamentare, procesul de ocupare a ţării, controlul prin false alegeri al tuturor pârghiilor de decizie se vor fi încheiat. Iar România va putea fi vândută, bucată cu bucată, pas cu pas, la preţ foarte redus, chilipir curat (bargain sale, la modul USR). Aşa cum s-a procedat şi până acum, între altele, cu pădurile ţării, lichidate în favoarea foştilor habsburgi, austriecii, verii primari ai Germaniei.

Faptul, de o gravitate istorică, nu e unic în UE. I s-a întâmplat deja şi Franţei şi, în variate proporţii, li s-a întâmplat şi Italiei, Spaniei, Portugaliei, Irlandei şi, mai ales, Greciei. Dar asta nu e nicio consolare pentru noi. Lipsa cronică de politicieni patrioţi, competenţi şi responsabili, de partide care să-şi reprezinte cu adevărat electoratul, excesul de activism al unei societăţi civile total instrumentate, fabricată integral de Sistem, o presă prostituată şi în derivă economică, înţesată, la rândul ei, de „acoperiţi” şi de „descoperiţi”, sunt principalele explicaţii pentru actuala prăbuşire dureroasă a României. România devine fost stat suveran şi independent, şi prima provincie a noului imperiu european condusă direct de la Bruxelles şi Berlin, noua Romă bicefală.

LĂSAȚI UN MESAJ